Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 13, 2014 Andrei Şandor Actualitate 3 2539 vizualizari
Aflată în Bihor într-o vizită electorală, Ecaterina Andronescu, fost ministru social-democrat al Educației și candidat pentru un loc în Parlamentul European, a poposit și în Municipiul Salonta. Acolo, fostul ministru responsabil de bunul mers al Învățământului a observat o oarecare discriminare la adresa copiilor români. Chiar dacă recunoaște că e posibil ca totul să fie doar „o întâmplare”, Andronescu (foto) i-a cerut primarului Torok Laszlo (UDMR) să se ocupe și de condițiile de „muncă” ale tinerilor români din Salonta. Concret, social-democrata spune că, în timp ce unitatea de învățământ în care învață elevi maghiari este pusă la punct și renovată, școala românească e într-o „stare inacceptabilă”.
Regretul demnitarului bucureștean este dublu: pe de o parte, o clădire de patrimoniu zace nereabilitată (n.b.: construcția în care își are sediul Colegiul Național „Theodor Neș” datând de la începutul secolului 20), iar pe de altă parte, în mod clar, elevii români sunt discriminați, ei neavând aceleași condiții bune pentru a-și desfășura activitatea precum colegii lor de etnie maghiară. Potrivit celor declarate marți, la Oradea, de Ecaterina Andronescu, primarul Torok a prezentat un proiect pe care Primăria l-a depus pentru accesarea de fonduri norvegiene în vederea reabilitare. „Merită și copiii români din Salonta să învețe în condiții bune”, crede fostul ministru al Educației.
Andronescu spune că s-a înțeles cu edilul-șef al Salontei ca în cazul în care proiectul respectiv nu va fi câștigător, Primăria să facă demersurile pentru a primi din zona guvernamentală banii necesari pentru reabilitarea clădirii fostului Liceu „Arany Janos”, în care acum învață elevi de etnie română.
nov. 21, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
elevi de etnie română??
Nu credeti ca e cam mare propaganda anti-maghiara?Sau cea anti-romana?
Nu credeti ca se pot rezolva mai multe cu o doza sporita de toleranta?
De ce nu dati si exemplul pozitiv al scolii cu clasele 0-II,unde invata tot „elevi de etnie română”?In conditii super bune!
Da,pt.ca aceasta este cea mai nou-renovata Institutie de invatamint din localitate.Sint sigur ca daca cineva(mai sus decit nivel local)aloca SUFICIENTI bani pt.o lucrare de renovare a acestui liceu,si acesta se ridica la asteptarile mult stimatei doamne Andronescu.
Mai lasati politica,si ocupati-va de adevaratele probleme ale Salontei!
Respect!
Da clasele 0-II sunt ok, dar mai treceti pe langa Liceul Teodor Nes si dati-va cu parerea dupa aceea, Liceu in care invata copii din clasele II-XII, si mai intrati si in clase sa vedeti si conditiile din clase!
Nu sunt de acord nici eu cu propaganda anti-maghiara sau anti-romana, dar ar fi normal si corect ca indiferent de etnie ca toti copiii sa invete in aceleasi conditii !!! Repet indiferent de etnie!
Iar sumele indicate de d-nul primar nu cred ca sunt reale, iar daca sunt reale de ce aceasta diferenta VIZIBILA intre cladiri……
Hai sa lăsăm clădirile. Doare mai mult discriminarea făcută vizibil intre copii si chiar adulți. De ce copii de clase(etnie romana) primare sunt intr-o școală la periferia orasului….ceilalți (etnie maghiara) sunt in centrul orașului sau chiar pe cartier” au scoala.La angajarea unui adult este oblicat sa stie maghiară (am patit-o chiar eu).Cei de etnie maghiară au si facilități din partea primariei……..stiu sigur”….ne putem aștepta peste câțiva ani să fim ca rusia si ucraina.pentru asta mulțumim primarului Torok si preotului reformat, care fac legea in Salonta (si nu ajunge o zi sa scriem câte si mai câte probleme sunt).Oameni suntem toti….si egali ar trebui sa fim….