Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 13, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1726 vizualizari
La doar câteva zile după ce președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a acuzat politizarea evenimentului european organizat de deputatul liberal Florica Cherecheș în centrul orașului și inclusiv pe șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor, Daniel Negrean, că s-a implicat în acțiune, Bucureștiul a decis ca șeful instituției să fie revocat din funcție. Informația a fost confirmată marți, 13 mai, la sediul PSD, atât de președintele Mang, cât și de senatorul Ecaterina Andronescu, fost ministru de resort. Aceasta din urmă, prezentă în Bihor în cadrul campaniei electorale de dinainte de alegerile europarlamentare (la care candidează și ea), a precizat că schimbarea cerută de Ministerul Educației vine într-o perioadă sensibilă a anului școlar, atunci când instituția trebuie să pregătească cu meticulozitate examenele/testele de finale de an, Bacalaureatul și celelalte evenimente legate de finalizarea diverselor cicluri de învățămât preuniversitar. Andronescu spune că a avut și ea preocuparea de a-și „întări armata” (de subordonați din cadrul Ministerului) în pragul testelor naționale și al Bacalaureatului. Deci, aparent, nu ar fi nimic politic în mazilirea lui Daniel Negrean. Totuși, liderul PSD Bihor spune că nu exclude ca și presupusa implicare politică a șefului de până acum al ISJ să fi condus la decizia de revocare din funcție. „Așa cum am primit eu sesizarea privind faxul trimis școlilor în vederea participării cu câte o clasă la evenimentului din 9 mai, probabil că au primit-o și alții”, a declarat azi Mang, nerecunoscând că lucrat direct la scoaterea de pe post a liberalului. Atribuțiunile de inspector școlar general au fost preluate de adjunctul Nicolae Avram. Acesta este memnbru PSD, dar nu la fel de membru de partid ca și Daniel Negrean, a precizat liderul social-democrat la întrebarea bihorstiri.ro, sugerând că și statutul de consilier local de Oradea l-ar implica politic mult mai mult pe Negrean decât se implică inspectorul Avram.
În mod clar, avem parte și de o răfuială politică de după spargerea USL. Reamintim că Daniel Negrean a fost ales în legislativul municipal pe lista social-liberală, agreată și de conducerea PSD. De asemenea, numirea liberalului în funcție s-a întâmplat și cu girul social-democraților, aceștia având din start și Ministerul Educației. Iar până acum nu a deranjat pe nimeni din PSD că șeful ISJ Bihor este și consilier local.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0