Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 18, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1295 vizualizari
Consiliul Județean Bihor este reunit la această oră în ședință festivă ocazionată de împlinirea a 95 de ani de când Armata Română condusă de generalul Traian Moșoiu a recucerit aceste teritorii. Întrunirea din Vinerea Mare a aleșilor județeni și a invitaților acestora are loc în cadrul unei suite de manifestări din aceste zile, prin care se marchează eliberarea Bihorului și a Oradiei.
Azi (18 aprilie), conducerea CJ Bihor acordă diplome de Cetățean de onoare post-mortem unor personalități istorice care s-au remarcat în urmă cu 95 de ani. Este vorba despre însuși generalul Traian Moșoiu (care spunea: „Cu ziua de astăzi regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor. De azi încolo domniile voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari”), despre avocatul Aurel Lazăr, despre martirii Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș și despre primarul de atunci al Oradiei Rimler Karoly.
După cum a precizat președintele CJ, Cornel Popa, titlurile onorifice decernate în Vinerea Mare sunt un semn de răsplată „pentru ceea ce au făcut în timpul vieții pentru Bihor” cei care au primit, post-mortem, titlurile. De altfel, acesta este un ges în premieră pe care l-a făcut vineri forul județean.
Tot azi, în cadrul acestei reuniuni festive a CJ (n.b.: la care grupurile politice componente nu sunt prezente în proporție de 100%), participanții asistă la lansarea cărții „Situația dramatică a populației românești din Bihor în primele luni ale anului 1919. Documente” a istoricului Viorel Faur. De asemenea, este pe rol lansarea ediției a III-a a cărții „Neculai Milescu spătarul călător în China”, scrisă de Tiberiu Moșoiu (primar al Oradiei între 29 noiembrie 1933 și 2 noiembrie 1935).
Cu toate că ceremonia nu a fost lipsită de incidente verbale – deputatul Szabo Odon (președinte executiv al UDMR Bihor, muzeograf și specialist în istorie) ținând neapărat să „umbrească” sărbătoarea româneacă prin evocarea faptului că, în 1919, în județul nostru au fost și unguri omorâți – evenimentul nu a degenerat. Chiar dacă unii nu au fost fericiți să audă cele spuse de Szabo, care consideră că istoria trebuie scrisă fără ură și fără părtinire.
Zilele Bihorului continuă sâmbătă (19 aprilie), cu manifestări organizate la Beiuș. Apoi, duminică (20 aprilie), în prima zi de Paște, vor fi ceremonii în Oradea, la statuia lui Aurel LAzăr de pe str. Republicii (pietonal).
[nggallery id=2280]
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0