Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 16, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1285 vizualizari
Marți, 15 aprilie, majoritatea parlamentară (PSD, PC, UNPR şi UDMR) a decis să respingă propunerea PNL de retrimitere la Comisia de specialitate a actului normativ privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Este proiectul legislativ prin care, în premieră în România, și persoanele fizice de bună credință ar beneficia de protecție în situația în care ar ajunge să nu-și mai poată plăti ratele bancare. Liberalii consideră că introducerea urgentă a legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice, ca parte integrantă a noii legi a insolvenţei, reprezintă un element important şi necesar pentru dinamizarea economiei româneşti. Potrivit deputatului orădean Ioan Cupșa (foto), cel care a mai prezentat aspecte legate de necesitatea unei asemenea prevederi legale, nu trebuie trecut cu vederea faptul că „insolvenţa personală este o procedură supravegheată judiciar pentru restructurarea situaţiei financiare a unui debitor, un fresh start la care, din păcate, românii nu au acces acum”. Demnitarul liberal spune că există țări europene (și nu puține) în care cetăţenii au posibilitatea de a apela la insolvență. Exemple: Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania. „Partidul Naţional Liberal consideră că, prin adoptarea Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fără includerea prevederilor pentru persoanele fizice, se perpetuează un dublu standard împotriva căruia liberalii vor lupta în continuare”, transmite deputatul Ioan Cupșa. De asemenea, în opinia PNL, situația actuală din România înseamnă și o discriminare față de ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Recitiți explicațiile deputatului Cupșa despre insolvența persoanelor fizice accesând acest link.
aug. 22, 2024 0
apr. 06, 2023 0
oct. 22, 2021 0
feb. 02, 2021 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0