Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 11, 2014 Florin Coman Monden 0 2309 vizualizari
Cele de mai sus sunt numărul de format, respectiv cuvântul de trimis în vederea susținerii accederii Ansamblului Crișul în finala ediției din acest sezon a emisiunii Românii au Talent. Băieții orădeni care s-au remarcat deja la preselecțiile emisiunii-concurs au avut parte de prioritate în prima semifinală a actualului sezon. Vineri, 11 aprilie, cei de la Crișul au fost primii concurenți care au dat ochii cu juriul format din Andra Măruță, Andi Moisescu și Mihai Petre. Din start, artiștii au precizat că au pregătit pentru semifinală un număr extrem de dificil, cu ritmuri greu de ținut. Și s-au ținut de cuvânt, prestația incendiară finalizându-se cu o „explozie” de artificii pe scenă.
„Băieții ăștia se bat siguri!”, au exclamat amfitrionii Pavel Bartoș și Smiley, iar jurații au avut doar cuvinte de laudă la adresa tinerilor orădeni. Mihai Petre, dansator consacrat, spune că asta așteaptă de la toți semifinaliștii: reinventarea. Ceea ce Ansamblul Crișul a și reușit. Cât despre Andra, aceasta a fost mai puțin diplomată și a dat-o pe limbajul neaoș: „Dacă vă dați nădragii jos, vai de pielea voastră!”. Toată lumea râde, iar replica nu întârzie, ea luând în discuție epilarea definitivă. Și Andi Moisescu a fost copleșit de numărul prezentat azi de Ansamblul Crișul.
Cei ce urmăresc emisiunea la Pro TV vor putea vota doar după ce vor fi rostite celebrele cuvinte „Start vot!”.
UPDATE (ora 00:14) – Ansamblul Crișul u a avut baftă la SMS-uri. Telespectatorii au preferat să-i trimită în finală, direct, pe tânărul chitarist Andrei Cerbu (care a încântat cu „Parisienne Walkways” al regretatului Gary Moore) și pe cei de la trupa de dansatori Los Hermanos. La duel au intrat acrobatul Ricardo Massida și trupa Workout din Chișinău. Dintre aceste două numere de talent, juriul l-a ales pentru finală pe cel cu marca Workout (cu voturile lui Andi Moisescu și Mihai Petre, opinia Andrei nefiind nici măcar ascultată). În noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 aprilie), a fost oferit și un premiu de originalitate. Acesta a fost adjudecat de Ricardo Massida.
mart. 25, 2024 0
iul. 21, 2023 0
mai 28, 2022 0
feb. 10, 2020 0
dec. 29, 2020 0
aug. 01, 2018 0
iun. 28, 2018 0
iun. 27, 2018 0