Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
apr. 11, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1298 vizualizari
Moment amuzant în timpul deplasării pe teren, azi (11 aprilie), cu primarul Ilie Bolojan. Aflați în autobuzul pus la dispoziție de OTL, ziariștii au avut ocazia să facă un tur al principalelor proiecte de parcuri / zone verzi aflate în lucru sau în perspectivă de șatier. La un moment dat, primarul a precizat că, până pe 15 aprilie, „orașul trebuie tuns”. Știind că și look-ul lui este, de ceva vreme, subiect de bârfe și discuții la colț de stradă, edilul-șef a făcut precizarea că s-a referit la faptul că a fost dată dispoziția ca toate spațiile verzi din Oradea să treacă la „coafura” de primăvară. Adică să fie supuse lucrărilor de întreținere de după iarnă astfel încât Învierea să ne prindă cu ele pregătite de sezonul cald. „Orașul arată acceptabil din acest punct de vedere”, a menționat Bolojan, convins că toți orădenii (asociații de proprietari, firme care au parcuri în întreținere etc.) vor face în așa fel încât zonele verzi pe care le au în grijă să nu îi facă de rușine.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0