Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
apr. 09, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1500 vizualizari
În decurs de 6 luni de zile, fiecare român care deține cartelă de telefon celular pre-pay va trebui să își facă timp pentru a trece pe la furnizorul de servicii în vederea depunerii acolo a unui act de identitate. Argumentând că e nevoie de „prevenirea şi contracararea riscurilor la adresa securităţii naţionale”, Guvernul Ponta a adoptat miercuri, 9 aprilie, o completare la Ordonanța de Urgență nr. 111/2011, instaurând „obligaţia deţinătorilor de cartele prepay de a le înregistra, de a depune un act de identitate şi, de asemenea, obligaţii pentru furnizorii de telefonie mobilă”. Conform deciziei de azi a Executivului de la București, în 6 luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toţi deţinătorii de cartele prepay vor fi obligaţi să depună un document de identitate pentru a se înregistra. „Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea serviciului, până când deţinătorul cartelei va înregistra cartela pe baza unui document de identitate”, a precizat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. Actul normativ adoptat prevede că furnizorii de servicii vor avea obligaţia de a informa, de a notifica toţi deţinătorii de cartele prepay cu privire la această obligaţie. Începând cu momentul intrării în vigoare a legii, toţi cei care vor dori să achiziţioneze cartele prepay pe teritoriul României vor avea obligaţia de a depune un document de identitate şi, de asemenea, acest lucru va fi valabil şi pentru persoanele juridice de a depune documente de constituire a societăţii. Urmează ca decizia de azi a Guvernului să treacă și prin Parlament, unde e posibil ca aleșii să facă amendamene.
aug. 02, 2024 0
mai 16, 2020 0
apr. 02, 2020 0
aug. 14, 2017 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0