Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 06, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2203 vizualizari
În județul nostru, se pare că Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) este un mod agreat și de succes de cheltuire a banilor europeni. În perioada 1 – 4 aprilie, în cadrul unei prime runde de vizite exemplificative efectuate de conducerea Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) și de oameni din așa numita Rețea de Multiplicatori de Informații, au fost inspectate 10 proiecte finalizate. Este vorba despre beneficiari ai PNDR din Borș, Cauaceu (Biharia), Galoșpetreu (Tarcea), Sântimreu (Sălard), Ghiorac (Ciumeaghiu), Roit (Sânnicolau Român), Nojorid, Vadu Crișului și Remeți (Bulz) care au dezvoltat diverse business-uri din bani puși la dispoziție de Uniunea Europeană. În cadrul acestei campanii naționale a fost realizată atât diseminarea cât şi multiplicarea informatiilor şi mesajelor privind accesarea şi derularea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală. Scopul primordial al descinderilor de vineri (și al întregii acțiuni) este informarea corectă, îmbunătăţirea percepţiei publicului şi evidentierea conceptului de activitate economică eficientă la standarde europene. Proiectele bihorene trecute în revistă au fost derulate pe Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri), Măsura 121 (Modernizarea exploataţiilor agricole), Măsura 123 (Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere), Măsura 312 (Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi), Măsura 313 (Încurajarea activităţilor turistice) şi Măsura 322 (Renovarea și dezvoltarea satelor). Directorul executiv al OJPDRP Bihor, Cristian Buzela, se arată mulțumit de rezultatele vizitei în teritoriu și evidențiază succesul din județul nostru al PNDR. „Investiţiile realizate, atât în agricultură, cât şi în renovarea şi dezvoltarea satelor, sunt un exemplu concret că România poate absorbi cu succes fondurile europene nerambursabile”, spune Buzlea și speră că reușita de până acum îi va impulsiona pe cei care încă mai au dubii în privința accesării de fonduri europene. Mai urmează o astfel de vizită de exemplificare în luna iunie.
[nggallery id=2239]
iun. 22, 2017 0
ian. 12, 2017 0
feb. 17, 2016 0
sept. 25, 2015 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0