Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 03, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1234 vizualizari
Cu o zi înainte de ședința extraordinară de Consiliu Local în care alocarea de spații pentru Muzeul Țării Crișurilor (MTC) în Cetatea Oradea urma să reapară pe ordinea de zi, președintele PSD Bihor, Ioan Mang (foto), a anunțat că discuțiile legate de subiect nu-și mai au rostul. Liderul social-democrat spune că i-a cerut primarului Ilie Bolojan să nu includă pe ordinea de zi a ședinței de vineri acest punct deoarece „PSD nu susține mutarea” în Cetate a MTC. Iar pentru evitarea unor discuții ulterioare despre faptul că aleșii social-democrați au votat invers față de colegii lor liberali din majoritatea din legislativul municipal, propunerea (rațională) a șefului PSD este nereluarea votului pe subiectul respins deja o dată în ședința de săptămâna trecută.
Joi, 3 aprilie, președintele Mang și-a argumentat poziția prin faptul că proiectul făcut pentru clădirea fostei Garnizoane este unul deosebit, realizat în mod profesionist, iar un Muzeul al Țării Crișurilor amenajat acolo va fi cu certtitudine un obiectiv pe care oamenii vor dori să îl viziteze. Președintele filialei social-democrate a lăudat proiectul managerului Aurel Chiriac, asta și după ce a mers pe teren pentru a inspecta lucrările deja executate (împreună cu managerul și cu directorul tehnic al CJ). „Amenajările sunt finalizate”, a spus Ioan Mang subliniind că lucrările care mai sunt necesare sunt „mult mai mici decât orice altă variantă”. Adică ar fi păcat să se abandoneze o investiție a județului în valoare de 16 milioane de euro. „MTC (în imobilul de lângă Parcul Bălcescu) va fi unul dintre cele mai frumoase muzee din România. A relua toate lucrările necesare într-un alt spațiu ar însemna ani de muncă și o nouă amânare”, crede Ioan Mang. Plus plata în continuare a chiriei către Episcopia Romano-Catolică pentru spațiul ocupat în Palatul Baroc. Conform celor expuse de șeful PSD, cu finalizarea clădirii cu tot, mutarea în Garnizoană a MTC poate fi făcută în decurs de un an de zile. Pentru ca acest termen să poată fi respectat, liderul PSD spune că e nevoie de recepția cât mai rapidă a lucrărilor deja executate și de scoaterea la licitației a restului de șantier. Toate acestea după ce va exista un rezumat clar privind ce mai trebuie făcut în impunătoarea clădire. Iar ca sursă de finanțare pentru acei aproximativ 5 milioane de euro (estimați pentru lucrări și mobilare), liderul PSD (care e și vicepreședinte al CJ) arată spre un credit. Forul județean tocmai a aprobat un nou împrumut bancar pentru anumite proiecte cu finanțare europeană, iar adăugarea unei sume în plus și a unui nou obiectiv nu ar trebui să fie o problemă.
În opinia lui Mang, în Garnizoană ar putea fi mutate și unele instituții de cultură patronate de CJ Bihor: revistele Varad și Familia, respectiv Centrul de Promovare a Culturii Tradiționale. De asemenea, managerului Aurel Chiriac i s-a dat „temă” o reanalizare a spațiilor astfel încât, pe lângă aceste instituții menționate, în Garnizoană să poată funcționa chiar și Școala de Arte „Francisc Hubic”.
În ceea ce privește Cetatea Oradea, CJ Bihor va fi alături de Primărie în vederea unei exploatări eficiente. Ideea de muzeu în Cetate nu ar fi abandonată, Ioan Mang spunând că specialiștii Muzeului Țării Crișurilor sunt dispuși să colaboreze cu Municipalitatea pentru elaborarea unui proiect de Muzeu al orașului.
Potrivit celor spuse azi de președintele PSD Bihor, primarul Ilie Bolojan nu ar fi fost afectat de decizia partenerilor săi din conducerea Oradiei. Cel puțin nu pe față. Totuși, edilul nu a renunțat automat la introducerea în ședința de vineri a subiectului spațiilor din Cetate. Ioan Mang a declarat că Bolojan va lua o decizie până la dimineață. Ședința CL Oradea va începe la ora 16. Dacă punctul cu Cetatea va fi, totuși, pe ordinea de zi, consilierii PSD se vor abține de la vot, promite liderul filialei.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0