Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 31, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 3007 vizualizari
După doi ani de lucrări, clădirea lipită de Astoria, pe str. Patrioților din Oradea, cunoscută pentru existența acolo a Sălii Studio a Teatrului, a renăscut. Ea a devenit Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Bihor, investiția fiind „dezvelită” în prezența conducerii județului și a altor invitați, cu muzicanți, pâine și sare, respectiv o mică sindrofie de final de proiect. Căci este vorba și de încheierea oficială a proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, contractul fiind semnat în octombrie 2011. Având o valoare totală de peste 1 milion de lei, proiectul vine în serviciul tuturor celor implicați în promovarea turismului bihorean, dar nu numai al firmelor de specialitate, ci și al turiștilor sau al altor vizitatori ai județului nostru.
Președintele Consiliului Județean (CJ), Cornel Popa, a declarat la festivitatea de inaugurare că este conștient de necesitatea acestui Centru, că sediul acesta va fi un important punct de plecare pentru cei dornici să popularizeze potențialul turistic al zonei noastre și că „nimic nu este prea mult în a promova un județ cum este Bihorul din punct de vedere turistic”. Popa spune că mizează mult pe rolul CNIPT Bihor, mai ales că, în paralel, proiectul a presupus și dezvoltarea unui site de promovare turistică (www.travelbihor.ro).
Vicepreședintele CJ, Ioan Mang, spune că aștepta de multă vreme apariția unui portal online dedicat turismului bihorean. De asemenea, referitor la proiect în sine, Mang a declarat că este vorba despre un „pas important” în promovarea traseelor și obiectivelor turistice care încă nu sunt atât de cunoscute pe cum ar trebui să fie. Potrivit vicelui de la județ, și finalizarea cu succes a proiectului acesta înseamnă, printre altele, că echipa de la CJ „știe ce are de făcut”.
Neobservată, într-o primă fază, dar chemată ulterior la prezidiu, Claudia Timofte, șefa Cancelariei Prefectului de Bihor, a adresat felicitări conducerii CJ pentru finalizarea proiectului, în speranța că importante sunt cele ce urmează să fie înfăptuite de acest Centru de pe str. Patrioților nr. 2.
Manager al proiectului, fostul vicepreședinte al CJ, Dumitru Voloșeniuc nu s-a dezis de stilul său glumeț. „Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”, a spus liberalul, referindu-se la faptul că proiectul a demarat în mandatul lui Radu Țîrle, dar Popa a fost cel care a tăiat panglica. Voloșeniuc și-a amintit că, la început, Bihorul a trebuit să se bată pentru a câștiga finanțarea, o variantă luată în calcul fiind chiar construirea de la zero a unei clădiri pentru acest Centru turistic. Printre criteriile de eligibilitate s-a numărat inclusiv distanța până la cea mai apropiată parcare în care pot opri autocare cu turiști. Până la urmă s-a optat pentru renovarea imobilului de lângă Teatru, CNIPT Bihor fiind unul dintre cele 10 asemenea centre din toată țara.
Clădirea reabilitată dispune de pliante, broșuri și puncte de informare cu touch-screen, dar și de o sală de ședințe, respectiv de una destinată prezentărilor turistice. Centrul de Informare Turistică Bihor va fi deservit de 9 persoane, dintre care 4 urmează să fie angajate, iar 5 vor fi fost transferate din Consiliul Județean. Portalul travelbihor.ro va fi și el gestionat de oamenii de la CNIPT. Deocamdată, informațiile de pe acest site sunt disponibile doar în limba română, proiectul neprevăzând încărcarea de dare în nicio altă limbă de circulație internațională. Responsabilii de proiect spun, însă, că urmează să se intereseze dacă finanțatorul acceptă sau nu ca, pe cheltuiala CJ, pe portal să apară informații în alte limbi.
[nggallery id=2230]
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0