Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 28, 2014 Andrei Şandor Sănătate 16 3496 vizualizari
Acțiunea stradală de joi, când un grup de studenți la Medicină și absolvenți care au patalama de fizioterapeut au făcut un miting și au depus petiții la Primărie și la DSP în vederea reglementării clare a acestei meserii, nu este pe placul tuturor colegilor manifestanților. Dincolo de revolta multor cititori care au lecturat relatarea bihorstiri.ro și care și-au postat opiniile pe site-ul nostru, Federația Română a Asociațiilor de Fizioterapie (FRAF) ne-a transmis un punct de vedere cu privire la eveniment, desființând, practic, demersurile de acum 2 zile.
FRAF se declară „profund indignată de declarațiile tendențioase, nejustificate și neargumentate ale organizatorilor și participanților la protestul organizat la Oradea, care induc în eroare cu rea-voință mass-media și populația României, precum și de jignirile adresate unei profesii cu o istorie de peste 90 ani”. Federația se referă aici la insinuarea cum că kinetoterapeuții absolvenți de Educație Fizică și Sport ar fi mai degrabă impostori și că, în mod normal, aceștia nu ar trebui să se ocupe de pacienți, așa cum se întâmplă, chipurile, și în străinătate (unde doar absolvenții de Medicină pot face acest lucru).
De asemenea, Federația precizează că, „în prezent există doar specializările Kinetoterapie și motricitate Specială și Balneofiziokinetoterapie și recuperare”, potrivit legilor românești în vigoare și că „în Europa, specializarea Fizioterapie se regăsește atât în cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport, cât și al Facultăților de Medicină, dar există în cadrul unor Universități, ca specializare de sine stătătoare. După cum se arată în reacția scrisă a FRAF, posibilitatea legală ca absolvenții Specializării Kinetoterapie și Motricitate Specială din cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport e dată de competențelor obținute în urma calificării și de autorizația de liberă parctică eliberată de Direcțiile de Sănătate Publică. În același timp, se precizează că ei sunt încadrați la Fizioterapeuți (alături de fizioterapeut, fiziokinetoterapeut, cercetător în fiziokinetoterapie și asistent de cercetare în fiziokinetoterapie), respectiv că „toți profesioniștii încadrați la aceasta subgrupă evaluează, planifică și implementează programe de reabilitare care îmbunătățesc sau restabilesc funcțiile motorii umane, măresc capacitatea de mișcare, calmează durerile și tratează ori previn problemele fizice asociate cu leziuni, boli și alte deficiențe. Aceștia aplică o gamă largă de terapii fizice și tehnici, cum ar fi mișcarea, ultrasunetele, laserul și alte tehnici similare”. Fizioterapeutul este, de asemenea, încadrat în echipa multiprofesională de reabilitare medicală, conform unui Ordin al Ministrului Sănătății din 2013.
Cu toate că nu este de acord cu modul în care s-au manifestat colegii de la Oradea, Federația transmite că „susține necesitatea reglementării urgente a profesiei de fizioterapeut”. Argumentele date sunt: „populația care are nevoie de îngrijiri de fizioterapie va beneficia de servicii standard de cea mai înaltă calitate, responsabilizarea specialistului în fizioterapie și perfecționarea continuă a acestuia, dezvoltarea cabinetelor de liberă practică, ceea ce înseamnă degrevarea Statului Român de responsabilități și cheltuieli necesare asistenței de specialitate, fizioterapeutul va avea un cadru de referință privind statutul și rolul acestuia în echipa multiprofesională, rezolvarea inadvertențelor existe între categoriile de specialiști care, deși au aceleași competențe, desfășoară aceeași activitate, sunt încadrați diferit”.
apr. 29, 2017 0
mart. 05, 2017 0
sept. 22, 2016 0
nov. 08, 2015 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0
Cinste celor de la FRAF care si-au prezentat punctul de vedere impartial vis a vis de manifestarea puerila de care au dat dovada tinerii prezenti la protest. Oare isi va asuma cineva din cei prezenti la protest responsabilitatea pentru ce au facut?
Federatia Romana a Asociatiilor de Fizioterapie isi exprima dreptul la replica pentru articolul” Fizioterapeuți în stradă: Vor ca meseria să fie clar reglementată și atrag atenția asupra șarlatanilor”.
Federația Română a Asociațiilor de Fizioterapie este profund indignată de declarațiile tendențioase, nejustificate și neargumentate ale organizatorilor și participanților la protestul organizat la Oradea, care induc în eroare cu rea-voință mass-media și populația României, precum și de jignirile adresate unei profesii cu o istorie de peste 90 ani.
Pentru clarificarea anumitor aspecte legate de conținutul articolului și de declarațiile protestatarilor, vă aducem la cunoștință următoarele:
– în România NU EXISTĂ ”studenți la fizioterapie” ! Conform Hotărârii de Guvern nr. 493/2013, în prezent există doar specializările Kinetoterapie și motricitate Specială și Balneofiziokinetoterapie și recuperare;
– în Europa, specializarea Fizioterapie se regăsește atât în cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport, cât și al Facultăților de Medicină, dar există în cadrul unor Universități, ca specializare de sine stătătoare (www.wcpt.org);
– absolvenții Specializării Kinetoterapie și Motricitate Specială din cadrul Facultăților de Educație Fizică și Sport, respectiv kinetoterapeutul și prof. CFM, au dreptul legal de a exercita profesia conform:
– competențelor obținute în urma calificării (http://www.rncis.ro/portal/page_pageid=117,1&_dad=portal&_schema=PORTAL);
– autorizației de liberă parctică eliberată de Direcțiile de Sănătate Publică (Ordinul Ministrului Sănătății nr. 979 din 30/07/2004 privind eliberarea autorizației de liberă practică);
– încadrării kinetoterapeutului și prof. CFM în COR, la Fizioterapeuți – 2264, alături de fizioterapeut, fiziokinetoterapeut, cercetător în fiziokinetoterapie și asistent de cercetare în fiziokinetoterapie (Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr 1832 din 6 iulie 2011 și al Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 858/11 iulie 2011 privind aprobarea Clasificării Ocupațiilor din România, conform Clasificării Internaționale Standard a Ocupațiilor ISCO-08); toți profesioniștii încadrați la aceasta subgrupă evaluează, planifică și implementează programe de reabilitare care îmbunătățesc sau restabilesc funcțiile motorii umane, măresc capacitatea de mișcare, calmează durerile și tratează ori previn problemele fizice asociate cu leziuni, boli și alte deficiențe. Aceștia aplică o gamă largă de terapii fizice și tehnici, cum ar fi mișcarea, ultrasunetele, laserul și alte tehnici similare;
– încadrării activităților de kinetoterapie și educație fizică adaptată la activități conexe serviciilor medicale (Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei 612/19.iulie 2003);
– încadrării fizioterapeutului în echipa multiprofesională de reabilitare medicală (Ordinul Ministrului Sănătății nr. 361/14.03.2013);
Federația Română a Asociațiilor de Fizioterapie este profund contrariată de atitudinea protestatarilor de a adresa cuvinte jignitoare și a denigra o profesie existentă, conform unor Ordine și Hotărâri de guvern asumate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și susține necesitatea reglementării urgente a profesiei de fizioterapeut, din următoarele motive:
– populația care are nevoie de îngrijiri de fizioterapie va beneficia de servicii standard de cea mai înaltă calitate;
– responsabilizarea specialistului în fizioterapie și perfecționarea continuă a acestuia;
– dezvoltarea cabinetelor de liberă practică, ceea ce înseamnă degrevarea Statului Român de responsabilități și cheltuieli necesare asistenței de specialitate;
– fizioterapeutul va avea un cadru de referință privind statutul și rolul acestuia în echipa multiprofesională;
– rezolvarea inadvertențelor existe între categoriile de specialiști (kinetoterapeuți, fiziokinetoterapeuți, profesori CFM și balneofiziokinetoterapie), care, deși au aceleași competențe, desfășoară aceeași activitate, sunt încadrați diferit.
În speranța că mesajul nostru a fost corect înțeles, nădajduim că demersurile ulterioare vor duce la reglementarea profesiei
Pacat ca cei ce termina la sport sunt dor kinetoterapeuti, adica nu se pot juca cu electroterapia si hidro. Interesul lor ii sa poata aplica cele 2 fara pregatirea necesara.
In media mai nou apar numai prostii. Cum va puteti numii fizioterapeuti din moment ce voi nu ati facut fiziologie, patologie, deci nu intelegeti in profunzime ce e normal si anormal in problema pacientului. Voi imitati miscari din carte ! 90 % imitati miscarile din cartile de kinetoterapie, fara sa stiti oare de ce fac miscarea aia ? Sunt multi kinetoterapeuti de la FEFS care intradevar stiu f bine meseria asta, dar faptu ca stii sa faci un lucru nu te atesta sa si il faci !!! Daca am invatat legile stiu justitia etc etc atunci pot sa merg direct sa ma fac avocat ? sa fim seriosi…Din 3 ani la kineto, 2 sunt de sport si abia al 3 lea an faceti kinetoterapie ! Cand la medicina nu avem printre ore ski sau canotaj !!! Vara avem practica de vara 30 de zile in spital, voi ce aveti ? Canotaj la Orsova ! iarna aveti ski ! Bai fratilor , voi vreti sa fiti fizioterapeuti dar voi nu aveti cunostinte de fizioterapeut ! voi doar kinetoterapie faceti, un fizioterapeut stie recuperare prin electroterapie, prin hidroterapie ,etc etc Apropo , curs de igiena aveti ? deci sa nu mai vorbim….si sa imi spuna mie un kinetoterapeut in care tara din europa se face fizioterapia la facultate de educatie fizica si in care tara la medicina ? Rog raspuns la ultima intrebare .
Ai sa ramai surprins cate tari din Europa pregatesc fizioterapeuti prin facultatile lor de sport.: Spania, Italia, Polonia, si lista e lunga. Cat despre cursul de igiena, se face inca asa cum am facut si eu la vremea mea, la UNEFS Bucuresti. Se mai face sigur si la Universitatea Spiru Haret si, in mod cert, si in alte locuri din tara de care tu nu ai cum sa stii. Si, ca sa iti rasucesc cutitul, un pic, in rana, iti spun ca eu in facultate am avut curs si lucrari practice de anatomie, fiziologie, biomecanica, psiho-patologie,biochimie si biofizica, semiologie, kinetoterapia in afectiuni ale ap.cardio, respirator, locomotor, etc plus electro si hidro. Ba, mai mult, cei de la Spiru haret au un stagiu de vara pe teren de electro si hidro. Dar tu, bineinteles, nu ai cum sa stii toate astea… Pentru ca nu te documentezi. Esti la fel de arogant si de ignorant ca toti colegii tai care vin prin spitale, alaturi de kineti si spun ca hernia de disc este la genunchi. Slava Domnului ca nu sunteti toti bfkt-istii la fel de fanatici si obtuzi… Daca nu ai avut curiozitatea, inainte de a scrie, acum, macar, ai decenta si intra pe site-urile facultatilor de sport cu specializare Kineto si vei fi tare surprins sa constati ca materiile de care vorbeai tu, si mai mult decat atat, se regasesc in programa lor de invatamant. Asa ca, oamenii acestia vor fi, daca nu la fel, poate chiar mai bine pregatiti decat voi. Si e absolut normal sa faca si sport, ca doar kinetoterapie= terapie prin miscare… Nu e suficient doar sa stii sa aplici electrozi. Daca vi se ia curentul?… Ce altceva mai stiti sa faceti?… Dati banii inapoi pacientului si il trimiteti la un kinetoterapeut?… Nu te arunci intr-o dezbatere fara sa te documentezi mai intai….
Ce glumet esti Sorinele, ma apuca greata cand citesc ce ai scris,uitate la ce studiaza studentii tai de breasla acum, nici nu stiti ce este o hernie de disc,nici nu mai are rost sa vorbim de un program de recuperare,daca nu mai avem curent facem kinetoterapie si noi pentru ca spre surpriza ta suntem competenti si de asa ceva,spre deosebire de voi tristilor generatia ce va urmeaza este de CACAT.
@ Cristi
Din pacate pentru tine, traiesti intr-o ignoranta acuta. Mai suferi si de complexe de superioritate specifice omului frustrat. Doar un om mediocru poate vorbi asa…
singuri frustrati si cu aere de superioritate sunteti voi absolveti de educatie fizica si sport,atat de tari pretindeti ca sunteti incat spuneti ca nu exista nici o diferenta intre cele 2 facultati,surpriza exista una mare de tot noi(BFKT) nu facem BALET,TENIS,PING-PONG,SKI si apoi in ultimul semestru din anul terminal faceti kineto,fizio etc.Chiar credeti ca ii suficient?Din punct de vedere al kinetoterapiei da suntem egali toti,pentru ca nu exista miscari ce pot sa apara peste noapte la oameni,sunt aceleasi miscari pentru toti(DA TRISTULE NU SE POT FACE MAI MULTE MISCARI DECAT CELE EXISTENTE).Sau poate voi vracilor faceti.
Da, într-adevăr, acum nu mai am nici un dubiu!!! Ești sigur un banal student, la mintea căruia nu are sens să mă pun. Are dreptate colegul.Cristi!… Se spune că folosirea în exces a majusculelor este apanajul frustraţilor… Iar faptul că voi nu faceţi discipline care, atenţie, la facultăţile noastre se numesc „Aplicaţii ale gimnasticii, înotului, fitnessului, etc în kinetoterapie”, nu mă face decât să vă compătimesc, întrucât, sincer, pentru tine, mai ales, noi chiar vorbim chineză. Din momentul ăsta, chiar m-am liniştit, întrucât am înţeles clar că ai un handicap, auto-declarat în mod public. Dar noi nu avem nici o vină. Pe vremuri, pe la congrese, când eram student, înaintaşii voştri, fiziokinetoterapeuţii, veneau cu un curaj, aş spune nebun, la tribună, în aula facultăţii de medicină şi îşi cereau onest drepturile strigând către profesorii lor din sală: „Vrem ore de sport, daţi-ne exerciţii!!! Meseria noastră presupune creativitate. Cum putem să concepem exerciţii dacă nu înţelegem mişcarea?…” Sincer, îmi venea să îi iau în braţe, să-i pup pentru curaj, fiindcă viaţă uşoară ştiau şi ei că nu aveau să vadă… Dar a fost un caz izolat, înăbuşit din faşă… Nu se pot face mai multe mişcări decât cele existente? Corect!!! Numărul lor este limitat. Aşa cum ești şi tu din punct de vedere profesional, dragă domnule student. Numărul de exerciţii care se pot face, plecând de la acele mişcări, este de fapt infinit. Dar, ar fi trebuit să ştii asta până acum!!!… Când vei lăsa aroganţa şi autosuficienţa deoparte, vei reuşi să-ţi spargi propriile bariere autoimpuse. Tu şi alţii ca tine…
Citez „Am fost in weekend cu ATV-ul prin munti, dar nu pot sa trec asta in CV ca stagiu „clinic”… Sau pot?” Cand comparati medicina cu efs ii ca si cum a-ti compara matematica cu religia.
” Numărul de exerciţii care se pot face, plecând de la acele mişcări, este de fapt infinit.”- cred ca esti capabil sa intelegi ca nu la asta m-am referit.Sa intelegi si tu ca na ii cam greu pentru voi:flexie,extensie,adductie,abductie,rotatie interna si rotatie externa.Spre deosebire de tine nu am terminat la efs,am terminat medicina pe vremea cand se faceau 5 ani,acum dragul meu ma poti numi DOCTOR ceva ce tu nu poti zice despre tine asa ca nu stiu cine ii limitatul…….. Te rog sa nu spui la straini cand mergi sa ii speli la cur ca esti roman aceasta imagine nu ne prea face cinste.Asta ii ultimul mesaj ce il scriu, cu voi „fizioterapeutii” nu se poate discuta.
Bai cristi desteptule din cate vad eu si vad toti cei care citesc articolul asta, voi fizioterapeutii de la medicina din oradea sunteti invidiosi pe noi kinetoterapeutii. nu noi vrem sa fim numiti fizioterapeuti, poti sa distingi chestia asta?
Fiecare padure are uscaturile ei. daca 1 student nu stie ce inseamna AVC, sau alte prescurtari, nu inseamna ca nu stiu toti.
Spune-mi si mie tu de la fizioterapie, stii o tehnica FNP? vrei sa iti scriu fara abreviere sa intelegi?
Cand ai un pacient, care a facut sport, tenis de performanta, dupa o inflamatie a cufei rotatorilor pentru a-l readuce la starea lui de performanta, tu trebuie sa stii care e miscarea de care el are cea mai mare nevoie, dar tu daca ai vazut tenis doar la televior nu ai de unde sa stii cum sa il reintroduci in sportul de performanta.
si inca ceva, uita-te pe planul de invatamant al celor de la kinetoterapie sa vezi ca studiaza si electroterapia si balneohidrotermoterapie.
in plus ei fac practica in fiecare saptamana, nu fac doar vara 30 de zile.
Cred ca ar trebui sa faceti si ginegologie sau neuro poate asa o sa vreti sa fiti si ginecolog sau neruochirug.
PETIŢIE PT RECUNOAŞTEREA PARTENERIATELOR CIVILE ÎN ROMÂNIA
(eu am semnat, semneaza şi tu!)
http://www.petitieonline.com/vrem_parteneriat_civil_in_romania
PROSTĂNACII creați de medici pt a le lua banii şi pt a putea accede la noi funcții universitare prin crearea unei noi specialități în anii 90!! Niciodată nu le-a păsat de voi, doar nu credeați că medicii sunt atât de proşti încât să vĂ dea pâinea lor, au dorit doar să vă jumulească ca pe niște găini!!!