Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 10, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1201 vizualizari
Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a pus punct unui proiect derulat timp de 2 ani, în urma căruia Municipiul Oradea s-a ales, printre altele, cu un portal de turism (oradea.travel), cu panouri turistice informative (foto) și cu prezența la mai multe târguri/evenimente de specialitate organizate în țară și în străinătate.
Managerul proiectului „Pachet complex de promovare a turismului cultural: Centrul istoric Oradea – Arhitectură, cultură, legendă”, Dumitru Sim, spune că ceea ce s-a realizat în ultimii doi ani este o „bază decentă” în vederea unui „marketing agresiv” pentru atragerea de turiști. „Am creat un pachet de promovare altfel. Am încercat să ne înscriem în competiția acerbă pentru ceea ce înseamnă turismul urban. Oriunde se folosesc elemente din produsele noastre, ele sunt ușor de recunoscut pentru cei ce intră în contact cu ele”, a declarat azi Sim, precizând că Oradea are acum o bază reală, „nu minunea minunilor”, de la care se poate pleca și cu care se poate ieși în lume pentru promovarea municipiului. Lucru care s-a și întâmplat deja în mai multe cazuri. Potrivit relatărilor de azi de la bilanțul proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional, materialele promoționale au făcut impresie bună în țară (Drobeta Turnu Severin și Cluj-Napoca), dar ele au ajuns să fie apreciate și în Ungaria (Gyor), respectiv în Germania (Munchen).
În afară de cele de mai sus, proiectul turistic al DMPFI a presupus și editarea revistei „Cetatea Oradea”, publicație care a apărut de 4 ori (cu câte 1.000 de exemplare), dar și a aproape 80.000 de ghiduri turistice. De asemenea, din fondurile accesate, Municipiul Oradea a achiziționat cele necesare pentru un stand cu care se va putea participa la orice eveniment prin care orașul poate fi promovat. Dumitru Sim a dezvăluit că, în 2014, cel mai probabil, Oradea va fi prezentă la un singur târg turistic (la Monza). După derularea acestui proiect, în opinia celor de la DMPFI, ar trebui ca următorii doi ani să însemne o promovare cât se poate de agresivă (în sensul bun al cuvântului) a orașului, profitându-se de finalizarea unor proiecte de reabilitare imobiliară și nu numai. Ar mai fi de exploatat si zona de wellness, crede Dumitru Sim, reamintind că urmează ca Municipalitatea să demareze (probabil din acest an) proiectul de modernizare a Ștrandului Municipal.
Valoarea totală a proiectului câștigat de DMPFI a fost de 717.736,33 lei, valoare nerambursabilă ridicându-se la 455.042,93 lei. De la bugetul național au venit 594,80 lei în contul proiectului. Contribuția administrației locale orădene a fost de 10.706,89 lei, la care se adaugă suma neeligibilă de 53.909 lei. Pentru mai multe amănunte accesați acest link.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0