Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 28, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1734 vizualizari
Cunoscând situația din Bihor, acolo unde liberalii sunt la Putere prin deținerea principalelor funcții administrative (de președinte al Consiliului Județean și de primar al municipiului reședință de județ), după ruperea USL, reprezentanții PDL vor să-i vadă pe liberali la treabă. Adică să facă Opoziție. Consilierul local Adelina Coste (foto) consideră că destrămarea USL este dovada eșecului „celei mai mincinoase construcții politice” din ultimii 20 de ani. De asemenea, referindu-se la succesul social-liberal de la alegerile parlamentare din 2012, Coste spune că județul nostru și Municipiul Oradea au ratat o imensă șansă de a valorifica Puterea politică centrală, respectiv că marele grup parlamentar al USL Bihor nu a făcut nimic din cele promise. Democrat-liberala critică modul în care senatorii și deputații USL au votat pe bandă rulantă Ordonanțele de Urgență emise de Guvernul Ponta, dar și cazurile similare de vot în CJ Bihor și în Consiliul Local Oradea. Referitor la promisiunile liderilor PNL Bihor, care cereau votul cetățenilor pentru candidații USL, Adelina Coste spune că bihorenii și orădenii nu prea ar mai trebui să aibă așteptări atâta vreme cât liberalii nu au făcut nimic nici cât timp au fost memrbi ai Guvernului USL. „Nu se poate coabita cu un PSD aflat la Putere la București”, crede lidera femeilor pedeliste din Bihor care cere reevaluarea majorităților locale create în urma alegerilor din 2012. În același timp, fiind plecați de la guvernare, Adelina Coste consideră că liberalii puși în diverse funcții ar trebui „să facă un mare pas înapoi” și să dovdească o consecvență politică și în ceea ce privește provincia. Se știe că PNL a primit undă verde de la conducerea centrală pentru orice fel de alianțe în teritoriu. Întrebată dacă PDL și-ar da mâna în Bihor cu PNL, consilierul Coste a declarat pentru bihorstiri.ro că acest subiect încă nu a fost discutat în partid. Și, din câte se pare, până la această oră nici liberalii nu par să dorească o nouă versiune a Alianței DA în județul Bihor.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0