Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
feb. 19, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1786 vizualizari
Întoarsă la Parlament de președintele Traian Băsescu, care a cerut ca în textul legii să apară că străinii pot cumpăra teren în România în aceleași condiții în care românii pot cumpăra teren în celelalte țări, Legea care reglementează înstrăinarea pământului mioritic naște noi controverse. Deputatul bihorean Cseke Attila consideră că este aberantă instaurarea unei „fâșii de securitate”, de 30 km, în zona granițelor țării. Adică, cetățenii români care dețin terenuri extravilane în asemenea zone (aproape de frontierele de stat) nu pot vinde decât cu avizul special dat de instituțiile cu competență în materie de siguranță națională. Prevederea a fost votată și apare în legea aprobată în această săptămână de aleșii neamului, mai puțin de cei din UDMR. Aceștia contestă nu numai ideea de fâșie în sine, ci și extinderea grosimii acesteia, de la 20 km la 30 km. 19 județe vor avea de furcă cu prevederile privind necesitatea avizelor speciale pentru vânzarea de terenuri în zone apropiate de graniță. În Bihor, zona în cauză se întinde până la nivel de Uileacu de Criș (după Tileagd). Potrivit lui Cseke, se încalcă, astfel, dreptul cetățenilor de a dispune de bunurile lor așa cum doresc. În total, aproape 180 de localități din județul nostru sunt afectate de noua variantă a legii. Dar parlamentarul udemerist a mai găsit o posibilă problemă. Chiar dacă recunoaștă că ideea lui Băsescu nu e rea, s-a trecut cu vederea peste faptul că în multe alte țări nu există asemenea restricții sau fâșii de siguranță. Deci reciprocitatea e doar parțială.
În opinia deputatului Cseke Attila, actul normativ generează birocrație suplimentare (n.b.: și prin necesitatea unor demersuri din partea primăriilor care vor fi obligate să afișeze intențiile de vânzare venite de la proprietarii de terenuri și să pună la vedere și lista preemtorilor – a celor care au prioritate la cumpărare, în ordinea stipulată prin lege) și va fi dificil de aplicat. „Este o lege neprofesionistă și antidemocratică”, a afirmat miercuri, la Oradea, fostul ministru al Sănătății arătându-se neplăcut surprins de regresul în această speță. „Timp de 24 de ani nu a existat fâșie de securitate. După 7 ani de Uniune Europeană și 24 de ani de democrație ajungem la asemenea lucruri”, a spus Cseke, care a ținur să sublinieze că actul normativ nu se referă doar la cetățenii străini care doresc să achiziționeze pământ la noi, ci și la românii de aici care vor să-și mai cumpere teren.
Legea va ajunge la promulgare și, dacă președintele țării nu o atacă la Curtea Constituțională a României, ea va intra în vigoare la 30 de zile de momentul promulgării. Cseke Attila a menționat că UDMR ar fi dorit să conteste legea, însă nu se va reuși adunarea celor 50 de semnături de susținere pentru depunerea celor necesare la Curte.
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 19, 2024 0