Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 18, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1354 vizualizari
Mașinăria de vot a USL nu dă rateuri aproape deloc în Consiliul Local al Municipiului Oradea. Pot fi observate doar mici faulturi din partea Opoziției atunci când nu toți membrii grupului social-liberal fac act de prezență la ședințele legislativului orădean. Semn că angajamentele actualei majorități, girate mai ales de primarul Ilie Bolojan, sunt importante pentru alianța politică aflată și la guvernarea centrală a țării.
Vehiculat pentru postul vacant de ministru de Interne, primarul Oradiei este și președinte al PNL municipal, respectiv membru în forul decizional național al liberalilor. Bolojan ar prefera ca USL să nu se rupă. Edilul a declarat luni (17 februarie) pentru bihorstiri.ro că scopul primordial al alianței a fost ca, în sfârșit, lucrurile să avanseze în România și ca țara să se liniștească. Cu toate acestea, pe fondul crizei (cel puțin) guvernamentale din ultimele aproape 2 săptămâni, liderul PNL Oradea recunoaște că, în mare parte, Executivul USL s-a aventurat și în direcții despre care nu era vorba în campania electorală din 2012.
Cunoscut ca fiind un politician foarte pragmatic și franc, Bolojan (n.b: care a participat la ședința PNL de duminică seara, când s-ar fi dezbătut și posibilitatea ieșirii partidului de la guvernare) spune că, în afară de reîntregirea salariilor bugetarilor, Guvernul nu s-a prea ținut de agenda promisă electoratului care i-a dat 70% susținere în Parlament. Iar primarul spune asta în condițiile în care, chiar dacă cornul abundenței nu s-a revărsat asupra Municipiului Oradea (n.b.: deși erau promisiuni de acest gen în toamna anului 2012), Executivul cindus de Victor Ponta a mai strecurat câte un sprijin pentru oraș. „Guvernul a lansat și teme care nu au figurat în programul USL”, spune Ilie Bolojan cu referire și la controversata lege dedicată pentru Roșia Montană Gold Corporation. De asemenea, președintele PNL Oradea admite că încrederea între partenerii din USL a scăzut în ultima perioadă, alianța traversând acum un moment de cotitură. Unul care impune, în opinia lui Bolojan, o analiză foarte serioasă a realizărilor și, poate mai mult decât atât, a nerealizărilor conducerii țării. De asemenea, referitor la sensibila chestiune a ruperii alianței social-liberale, liderul PNL Oradea crede că USL nu-și mai are rostul dacă încrederea între părțile componente nu va fi refăcută.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0