Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 14, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1638 vizualizari
Mica Vienă, Micul Paris – sunt de domeniul trecutului. A rămas doar amintirea acestor denumiri.
Așa consideră prim-vicepreședintele Partidului Forța Civică (PFC) filiala Bihor, Nicușor Lepădatu, referindu-se la aspectul actual al Municipiului Oradea. Medicul spune că orașul ar merita o altă față, nu pe cea actuală, „mohorâtă”. Declarațiile de vineri ale fostului consilier local (ex-PDL) vin în contextul în care Forța Civică are, precum Mișcarea Populară, o atitudine critică la adresa modului în care Municipalitatea implementează o parte din proiectele mari anunțate și care ar trebui să aibă un impact asupra look-ului urbei și asupra activităților turistice din oraș și din întreaga zonă. Cunoscând bine activitatea din Primărie, medicul Nicușor Lepădatu consideră că una dintre cauzele multitudinii de proiecte greșite sau care au tot trebuit schimbate este lipsa din peisaj a fostului șef al Direcției de Dezvoltare. „Se simte lipsa părintelui Marcel Boloș”, a declarat prim-vicele filialei bihorene a Forței Civice, regretând că, aparent, de când a fost promovat, fostul său coleg de partid (n.b.: Marcel Boloș a făcut parte de pe lista inițială a PDL pentru Consiliul Local Oradea, în 2008) nu prea reușește să ajute Oradea. Desigur, cei din Primărie nu vor fi de acord cu aceste gânduri ale Opoziției, actuala conducere a DMPFI adresându-i mulțumiri chiar în această săptămână „părintelui”.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0