Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 12, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1573 vizualizari
Încă de la înființare, bilanțul Direcției de Dezvoltare (pe fonduri europene) din cadrul Primăriei Oradea a avut de raportat realizări importante: proiecte de infrastructură, de reabilitare de clădiri sau de dotare a unor facilități deja existente. Nici retrospectiva anului 2013 nu face excepție. Miercuri, 12 februarie, în prezența viceprimarului Mircea Mălan, șeful DMPFI, Marius Moș, a creionat rezultatele principale ale anului trecut. Astfel, directorul responsabil de proiectele pe fonduri europene a arătat că DMPFI a implementat 34 de proiecte, a transmis 15 dosare de achiziție, iar la finalul anului a avut în portofoliu un număr de 21 de proiecte finalizate. 10 dintre ele chiar au fost finalizate în anul 2013. Conform datelor prezentate presei, valoarea totală a plăților efectuate în 2013 a fost de 46,621,611.78 lei, iar valoarea rambursărilor încasate a fost de 45,030,248.61 lei. Vedetele incontestabile ale proiectelor europene la care s-a lucrat în 2013 sunt Grădina Zoologică (redeschisă în luna mai), Centrul de cercetare mecatronică a siguranței transportului public în comun de călători de la OTL, Centru non-profit de susținere a afacerilor în județele Hajdu-Bihar și Bihor (situat în Cetatea Oradea) și Centrul euroregional de intervenție cardio-vasculară invazivă Viva Anima de la Spitalul Județean. Merită evidențiat că valoarea totală a celor zece proiecte finalizate anul trecut a fost de 18,963,094 euro.
Viceprimarul Mălan (foto), a lăudat iar activitatea DMPFI, precizând că urmează o perioadă serioasă de implementare a altor proiecte importante. Un loc special îl au lucrările legate de zona centrală a Municipiului Oradea: reabilitarea Pieței Unirii și a Podului Ferdinand, respectiv reabilitarea Pasajului Vulturul Negru (cu toate aspectele conexe, legate și de str. Vasile Alecsandri, care urmează să devină pietonală).
În același timp, administrația locală se gândește deja la noi proiecte mari. Potrivit celor spuse de Mircea Mălan, se are în vederea trecerea iluminatului public al orașului pe leduri, ceea ce ar conduce la economii bănești substanțiale. Proiectul urmează să fie elaborat în așteptarea unei axe de finanțare care să permită susținerea cu fonduri nerambursabile a unor asemenea inițiative din partea administrațiilor locale. Un alt plan măreț al Primăriei orădene este continuarea șoselei de centură (dincolo de Calea Sântandreiului), astfel încât acest drum să iasă pe Calea Borșului, în zona Frigoexpres. Proiectul ar include și construirea unui nou pod peste Crișul Repede, mult în aval de Podul Densuseanu. Viceprimarul ne-a declarat că firma Search Corporration lucrează deja la studiul de fezabilitate aferent, întregul proiect fiind estimat la vreo 40.000.000 euro.
aug. 06, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 09, 2024 0
apr. 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0