Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 29, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1408 vizualizari
Azi se pune punct unui proiect transfrontalier care a avut drept principal scop amenajarea şi dotarea unui laborator de cercetare. Partenerii, Universitatea din Devrecen și Universitatea din Oradea și-au dat mâna încă de anul trecut în privința neuroștiinţelor cognitive și au studiat mecanismele cerebrale ale durerii şi ale afecţiunilor neurodegenerative. Grație proiectului în care Universitatea din Debrecen a fost lider, boli precum Alzheimer sau Parkinson au fost „disecate” prin metode moderne, neinvazive. Co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională – ERDF (Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013), proiectul a însemnat accesarea unei sume totale de 760.000 euro, din care partea aferentă Universității din Oradea a fost de 296.494 euro. Cercetările din domeniul neuroştiinţelor sunt importante pentru înţelegerea etiologiei diverselor boli neurodegenerative şi a sindroamelor de durere cronică, un număr foarte mare de oameni fiind afectați. De asemenea, proiectul derulat de cele două universități contribuie şi la dezvoltarea de noi terapii mai eficiente în acest domeniu medical.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 11, 2024 0