Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 16, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1519 vizualizari
Posibil pas important în conștientizarea tuturor că cel mai bine și mai sigur este să se lucreze cu forme legale. Valabil pentru angajatori, dar și pentru angajați. Federația Patronilor Bihor (FPB) și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor au pus bazele unei colaborări în acest sens, angajatorii urmând să beneficieze de sprijin din partea instituției conduse de Marius Rotar. Intențiile primordiale sunt reducerea muncii la negru în judeţul Bihor (n.b.: un scop important pe care îl are în vedere și șeful ITM încă de la preluarea funcției) şi eliminarea cazurilor de amenzi transformate în avertisment de către judecători. Potrivit celor transmise de FPB, aceste țeluri pot fi atinse prin implicarea specialiștilor ITM. Aceștia ar urma să lămurească „periodic hăţişul legislativ, informând şi educând patronii prin organizaţiile patronale şi cu ajutorul presei despre noile reglementări din domeniul muncii, securităţii la locul de muncă şi a drepturilor angajaţilor, inclusiv de natură salarială”. De asemenea, patronii își doresc minimum 2 întâlniri de lucru anual pentru a discuta cu cei de la ITM despre problemele ce pot să apară în relaţia dintre angajaţi şi angajatori, respectiv angajatori și Insepctorat. „De această abordare se vor bucura toţi membri FPB care vor găsi cadrul reglementat în care să poată escalada orice problemă privind relaţiile de muncă”, informează Biroul de Presă al FPB. Un alt aspect important al înțelegerii între patronat și ITM Bihor vizează consilierea angajaţilor referitor la drepturile şi obligaţiile care le revin în relaţiile contractuale şi riscurile la care se expun lucrând la negru.
oct. 31, 2024 0
oct. 07, 2024 0
aug. 13, 2024 0
iul. 16, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0