Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 13, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1655 vizualizari
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor a emis luni, 13 ianuarie, un scurt comunicat cu privire la scandalul declanșat în jurul directorului Marcel Sas de la Colegiul Național „Octavian Goga”. În esență: ceea ce era de competența ISJ a fost verificat și „există unele necorelări între declaraţiile date la nivelul sesizării şi starea de fapt din care reiese că aceasta nu a fost semnată şi iniţiată de cele şaisprezece cadre didactice”. Totuși, cazul încă nu e închis deoarece s-a decis declanșarea unui audit care să controleze și aspectele financiare sesizate în plângerea care a pornit tăvălugul.
Între timp, jurnaliștii au mai primit un E-mail, de data asta de pe o adresă care nu dezvăluie identitatea reală a expeditorului, prin care același director este acuzat de faptul că, încă de vineri (10 ianuarie), „au început chemările profesorilor la liceu în biroul directorului pentru discuţii şi ameninţări”. Totodată, directorul Sas este reclamat pentru că, tot vineri, „…împreună cu preşedinta organizaţiei de părinţi, Maghiar Lia, a încercat să o determine pe casiera organizaţiei de părinţi să ridice din cont o sumă de bani pentru deplasările” sale. Conform reclamanților, casiera ar fi refuzat să facă acest lucru fără acordul organizaţiei, iar Marcel Sas ar fi „încercat să o înlocuiască din funcţie”.
„Vă rugăm să ne întelegeţi de ce nu mai semnam această adresă”, se încheie textul scrisorii electronice.
Precizăm că, potrivit celor transmise de ISJ, în urma unei inspecții generale la Colegiul „Goga” au fost constatate „anumite deficienţe în managementul instituţiei”, recomandarea fiind „remedierea lor în perioada următoare”.
Marți, 14 ianuarie, conducerea ISJ Bihor va susține o conferință de presă în care va aborda, probabil, și acest subiect.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0