Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
dec. 30, 2013 Andrei Şandor Sănătate 0 2572 vizualizari
În acest an, sediul central al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor a putut fi în sfârșit inaugurat după lucrări ce au durat vreo 2 ani de zile, grație finanțării din partea Ministerului Sănătății și cu ajutorul CJ Bihor (care a oferit terenul necesar de pe str. Sucevei). Înainte de trecerea în 2014, SAJ Bihor are încă un motiv să facă un toast la miezul nopții de Revelion: luni, 30 decembrie, în prezența conducerii și a mai multor oficialități invitate, instituția a inaugurat oficial sediul stației de la Ștei.
Investiția finanțată tot de MS a demarat în 2011. Clădirea nouă, situată pe str. Cuza Vodă din orașul Ștei, are o suprafață totală de 489 mp și e compusă din 5 spații speciale (pentru păstrarea autosanitarelor din dotare în condiții optime) și dintr-o parte operativă în care conviețuiesc dispeceratul 112 al Ambulanței Ștei, depozitul medical, farmacia și sala de așteptare pentru personalul medical din tură. De asemenea, la etaj sunt camerele personalului medical. Medicul Emil Boțcău, purtător de cuvânt al SAJ Bihor, spune că la Ștei activează 3 medici specialiști cu atestat în medicina de urgență prespitalicească, 12 asistenți medicali de urgență și 14 ambulanțieri. Dr. Boțcău a precizat la solicitarea bihorstiri.ro că vechiul sediu (de pe str. Nicolae Iorga) „era impropriu, personalul medical operativ fiind înghesuit în câteva camere ce aparțineau fostei Policlinici din Ștei”. De asemenea, până acum, mașinile de intervenție erau parcate pe stradă, „alături de autoturismele private ale locatarilor din zonă”.
[nggallery id=2108]
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0