Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 23, 2013 Florin Coman Sănătate 0 2040 vizualizari
De regulă, diversele probleme medicale (neanunțate) apar în perioadele cu zile libere din an, de Sărbători. În aceste cazuri, e bine ca oamenii să știe la cine pot apela pentru o durere de măsea, pentru alte tratamente de urgență, să știe ce farmacii sunt deschise sau cum se poate proceda pentru un certificat medico-legal în zilele nelucrătoare. DSP Bihor revine, așa cum se întâmplă înainte de fiecare minivacanță, cu lista unităților medicale și farmaceutice la care cetățenii bihoreni pot apela în caz de nevoie. În primul rând, e de știut că avem în județ centre de permanență la Săcuieni, Sudrigiu, Holod, Olcea, Pomezeu, Suplacu de Barcău, Ciuhoi, Sârbi, Vadu Crișului, Răbăgani, Ceica, Biharia, Șoimi, Dobrești, Săcădat, Sălacea, Câmpani și Cociuba Mare. De asemenea, în Municipiul Oradea funcționează 2 asemenea centre de permanență (pe Calea Clujului și pe str. Gheorghe Doja). În cadrul acestora, persoanele care au probleme din domeniul urgențelor găsesc sprijinul necesar.
În același timp, DSP reamintește că și Serviciul Judeţean de Ambulanţă sau SMURD pot fi solicitate gratuit pentru urgenţe medico-chirurgicale, sunând la 112. Ambulanţa Pelican (privată) poate fi solicitată și ea la numărul de telefon 0259.962. La spitalele publice, structurile de primiri urgenţe (camerele de gardă, compartimente şi unităţi de primiri urgenţe) vor continua să aibă activitate permanentă, în conformitate cu planificarea medicilor în cadrul turelor de gardă.
În perioada Sărbătorilor, unităţile sanitare cu paturi asigură în anumite zile servicii de laborator şi servicii radiologice conform următorului program:
– Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita – îşi va desfăşura activitatea în regim de program normal de lucru în zilele de 27 şi 31 decembrie 2013 şi în ziua de 3 ianuarie 2014;
– Clinica de obstetrică şi ginecologie Euclid Oradea (privată) – asigură continuitatea asistenţei medicale prin gărzi la domiciliu în specialităţile obstetrică-ginecologie, neonatologie şi ATI;
– Spitalul Pelican (privat) – asigură permanenţa serviciilor clinice, de imagistică medicală şi pentru analize de laborator prin gardă la domiciliu;
– Spitalul Orăşenesc Ştei – program de lucru în zilele de 30, 31 decembrie 2013 şi 6 ianuarie 2014 pentru laboratorul de radiologie şi imagistică medicală (între orele 8 şi 14) şi laboratorul de analize medicale (între orele 8-15);
– Spitalul Municipal „Ep. N. Popovici” Beiuş – servicii de analize medicale pentru cazurile de urgenţă cu cadre medii prezente în incinta laboratorului şi cadre superioare prin gardă la domiciliu / serviciile de imagistică medicală sunt asigurate prin cadre medii prezente permanent iar medicul numai în zilele lucrătoare;
– Spitalul Municipal Salonta – în zilele de 24, 27, 30, 31 decembrie 2013 şi 6 ianuarie 2014 asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală (între orele 8 şi 14) şi servicii de analize medicale de laborator (între orele 7-14);
– Spitalul de Psihiatrie Nucet – în zilele de 24, 27, 30, 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală (între orele 15 şi 18) şi servicii de analize medicale de laborator (între orele 7-14);
– Spitalul CFR Oradea – asigură servicii de laborator în zilele de joi, 26 decembrie şi 2 ianuarie 2014 prin gardă la domiciliu şi sâmbătă, 28 decembrie şi 4 ianuarie prin personal în cadrul laboratorului;
– Spitalul Orăşenesc Aleşd asigură analize de laborator pentru cazurile prezentate la camera de gardă printr-un analizor automat care efectuează setul minim de analize; unitatea nu asigură servicii de radiologie în perioada menţionată;
– Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix – asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală în zilele de 24, 27 şi 31 decembrie şi 3 ianuarie 2014 (între orele 8-14) şi în ziua de 30 decembrie (între orele 11-17); serviciile de analize medicale de laborator sunt asigurate între orele 7-14 în zilele de 24,27, 30 şi 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014;
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală şi analize de laborator în mod permanent prin linii de gardă.
Mai poate fi util de știut că asistenţa de urgenţă pentru medicină dentară este asigurată gratuit de Centrul de Urgenţe Stomatologice, situat în cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (str. Republicii nr. 37).
Pentru a întregi informațiile utile, DSP Bihor mai transmite și lista farmaciilor cu program de lucru non-stop în perioada Sărbătorilor:
1. Farmacia Concordia – Oradea, P-ta Bucuresti, nr. 2-4;
2. Farmacia Sanifarm 58 – Oradea, Republicii, nr. 33;
3. Farmacia Sanifarm 68 – Oradea, Apostol Andrei, nr. 58;
4. Farmacia Farmimpex – Oradea, Republicii, nr. 26;
5. Farmacia Fontana – Oradea – str. Transilvaniei nr. 16;
6. Farmacia Medifarm – Oradea, str.Ialomitei, nr. 1;
7. Farmacia Suflet – Oradea – str. Tudor Vladimirescu nr. 4;
8. Farmacia Tuturor – Oradea – Bdul Dacia;
9. Farmacia Procardia – Oradea, str. Libertatii, nr.4.
Conform datelor transmise de DSP, Laboratorul de Medicină Legală asigură și ea o activitate permanentă, conform cu planificarea turelor de gardă. Medicii legişti se ocupă de activitatea de teren şi de consultaţiile pentru eliberarea de certificate pentru toate problemele specifice (determinare alcoolemie, viol, tâlhării etc). Laboratorul de Medicină Legală Oradea poate fi apelat la nr. de telefon 0259.419.740.
Nu în ultimul rând, Serviciul de Permanenţă al DSP Bihor va avea activitate zilnică, între orele 9 – 17, cu excepţia zilei de luni, 30 decembrie (zi normală de lucru). Pentru probleme deosebite legate de sănătatea publică, bihorenii se vor putea adresa la serviciul de permanenţă, în intervalul orar menţionat, pe str. Libertăţii nr.34 şi/sau la numerele de telefon 0259.415.521 și 0259.418.639.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0