Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 07, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Actualitate 0 1589 vizualizari
Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor are noutăți pentru cei care au chef și timp de deplasări în natură. Potrivit responsabililor din cadrul Centrului, amatorii de senzații tari se pot Aventura pe noul traseu de cățărare amenajat la peștera Meziad, descries ca fiind „extrem de sigur”, având montate prize și cabluri metalice. După cum ne informează CAPDD, acest nou traseu se încadrează în tiparele clasice a ceea ce se numește „via ferrata” (pentru cunoscători). Cei care nu știu cu ce se mănâncă acest tip de traseu să noteze: este un parcurs amenajat, lung de circa 200 de metri și cu o diferentă de nivel de 50 de metri, care presupune escaladarea și traversarea unui drum ce are porțiuni aflate atât în peșteră cât și în afara acesteia, pe peretele de stâncă, într-un plan puternic înclinat și prin pădure. Potrivit lui Paul Iacobaș, șeful CAPDD Bihor, „parcurgerea acestui traseu durează aproape o jumătate de oră. El poate fi, cu ușurință, abordat de către adulți dar și de copii mai mari de 10-12 ani. Pentru o deplină siguranță, turiștii sunt dotați cu căști și hamuri. Traseul este nemaipomenit pentru a pune la încercare curajul, agilitatea și calitățile de cățărători ale turiștilor”. Este singura „via ferrata” din Bihor. Tariful pentru testarea adrenalinei este 10 lei, traseul fiind deschis doar grupurilor mai mari de trei persoane.
În altă ordine de idei, dar tot pentru petrecerea plăcută și cu folos a timpului liber, în peștera cu cristale din mina Farcu poate fi admirată o expoziție care aduce în prim plan lămpi folosite de-a lungul timpului de mineri și speologi în aventurile lor subterane. „Colecția cuprinde câteva zeci de piese ce aparțin lui Gabor și Gizela Halasi, Elel Lajos, Gheorghe Lele și Viorel Lascu”, informează CAPDD.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0