Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 04, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 2306 vizualizari
O tragedie ar fi putut să se întâmple sâmbătă, 2 noiembrie, la Ianoșda, acolo unde părinții unui minor au făcut imprudența să lase la îndemâna copilașului niște chibrituri. Fetița de numai 4 ani s-a jucat cu acestea și a dat foc la casă. Conform datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”, pompierii de la Salonta au fost trimiși, în dimineața zilei cu pricina, în jurul orei 8:40, să se ocupe de incident. Focul a pornit din sufrageria locuinței, iar pompierii militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi şi să limiteze pagubele la aproximativ 10 kilograme materiale textile (o perdea, articole de îmbrăcăminte şi un covor). „Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jocul unui copil cu focul (o fetiţă în vârstă de patru ani lăsată nesupravegheată)”, spune lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU. Nimeni nu a fost rănit în incendiul de la Ianoșda.
Salvatorii bihoreni profită de ocazie pentru a relua o serie de sfaturi în vederea evitării unor asemenea incidente. Se subliniază, astfel, importanţa supravegherii copiilor şi a educaţiei antiincendiu, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe. Principalele măsuri de luat sunt:
– nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate;
– nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate;
– nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;
– nu lăsaţi nesupravegheate lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă;
– curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat (operaţiuni care se recomandă a fi făcute de două ori pe an, o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece).
În același timp, cu referire strict la protecția copiilor, ISU „Crișana” recomandă ca micuții să nu fie lăsați singuri în casă. Părinții, în caz de nevoie, ar trebui să apeleze la rude, cunoştinţe sau vecini, atunci când sunt nevoiţi să părăseasc locuinţa, fie şi pentru o perioadă scurtă. De asemenea, copiii ar trebui învățați să nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere, să se salveze în caz de incendiu sau alt pericol și să sune la 112 orice situație care îi pune viața în pericol. În situații critice, copiilor le pot fi de folos sfaturi precum:
– să părăsească imediat locuinţa şi să anunţe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
– dacă nu poate părăsi locuinţa, să telefoneze (dacă are posibilitatea) la 112 şi să anunţe evenimentul precizând adresa, precum şi faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră şi să strige după ajutor;
– să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
– dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol şi să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
– atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâş pentru a evita inhalarea acestuia.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0