Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 01, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1532 vizualizari
Ieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” a prezentat opiniei publice noua sa mândrie: o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă. Bijuteria motorizată valorează aproape 950.000 lei și a ajuns în zestrea ISU grație proiectului “Îmbunătăţirea Dotării cu Echipamente a Bazelor Operaţionale pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă din Transilvania de Nord”. Acesta a fost derulat în două etape, Consiliul Județean Bihor fiind cel care, împreună cu celelalte județe din această parte de țară, a aplicat pentru accesarea unor sume nerambursabile disponibile prin Programul Operațional Regional. De altfel,la evenimentul de „dezvelire” de joi a fost prezent și președintele CJ, Cornel Popa. Zona de nord-vest a României a avut repartizate 12,03 milioane euro, valoarea totală a proiectului fiind de 49.868.560,78 lei, din care finanţarea nerambursabilă de 41.068.226,53 lei. Cofinanțarea a fost asigurată de județ, iar dotarea cu echipamente (pentru toate ISU din județele nord-vestice) a avut loc în două etape. În prima, ISU „Crișana” a fost înzestrat cu 11 echipamente: 5 autospeciale de lucru cu apă şi spumă (3 de capacitate medie şi 2 de capacitate mărită), o autospecială de cercetare C.B.R.N. şi o autospecială pentru descarcerări grele. În a doua parte, în Bihor au ajuns 3 ambulanţe de prim-ajutor şi o ambulanţă de reanimare. De aceste echipamente noi beneficiază următorii:
– autospecialele de lucru cu apă şi spumă de medie capacitate – câte una pentru Detaşamentul 2 Oradea, Detaşamentul Salonta şi Secţia Beiuş
– autospecialele de lucru cu apă şi spumă de capacitate mărită – câte una pentru Detaşamentul 1 Oradea şi Detaşamentul Marghita
– autospeciala de intervenţie la descarcerări grele – Detaşamentul 1 Oradea
– autospeciala de intervenţie C.B.R.N. (chimic, biologic, radiologic, nuclear) – Detaşamentul 2 Oradea (această mașină asigură intervenţiile specifice, pe lângă cele din judeţul nostru şi pe cele din judeţele Cluj şi Satu-Mare)
– autoambulanţele de tip B – câte una la Detaşamentul Marghita, Detaşamentul Salonta şi Secţia Beiuş
– autoambulanţa de tip C – Detaşamentul 1 Oradea.
Pentru partea a II-a a proiectului de dotare mai are rezervat un element pentru ISU „Crișana”, pe lângă autospeciala de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă (repartizată pompierilor de la Marghita). Este vorba despre o autospecială de lucru cu apă şi spumă de medie capacitate, în valoare de 719.820 lei.
nov. 19, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0