Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 17, 2013 Andrei Şandor Sănătate 0 1481 vizualizari
La o săptămână după reunirea Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” și la aproximativ 10 zile de la protestul spontan de la fostul Spital de Pneumoftiziologie de pe str. Izvorului, și președintele Colegiului Medicilor Bihor (CMB), dr. Carmen Pantiș (foto), confirmă „bomba” cu ceas de la unitatea menționată. Întrebată azi (17 octombrie) dacă are cunoștință de problemele de acolo sau dacă a primit în mod oficial vreo jalbă de la cadrele medicale de la fostul Spital TBC, dr. Pantiș a declarat pentru bihorstiri.ro că nemulțumirile celor de acolo sunt binecunoscute. „E nemulțumire mare la Pneumologie. E o subfinanțare cruntă. Au sporuri foarte mici”, spune șefa CMB, care știe și de dorința de dezunificare. Dar, deocamdată cel puțin, nicio sesizare adresată instituției pe care o conduce. Medicul susține, de asemenea, că Spitalul „Curteanu” (de care aparține Secția de Pneumoftiziologie) nu ar mai avea finanțare pentru ultimele două luni ale anului, și acesta fiind un motiv de supărare și de îngrijorare maxima. De altfel, așa cum bihorstiri.ro a scris, conducerea unității medicale va recurge, probabil, la neacordarea tichetelor de masă. Se dorește astfel petecirea deficitului de aproximativ 1,5 milioane lei.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 12, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 03, 2024 0