Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 04, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1945 vizualizari
USL fierbe (și) pe tema exploatării resurselor naturale ale patriei, momentul fiind exploatat de avocatul orădean Ioan Cupșa (PNL), deputat ales în decembrie 2012. Dar, poate spre surprinderea multora, acesta nu pledează pro sau contra minerit, pro sau contra gaze de șist, ci aduce în discuție subiectul solurilor României.
Deși a îmbrăcat totul într-o declarație politică, chestiunea ridicată de fostul consilier local ar merita și veșminte de proiect de lege menit a proteja solul. Acel pământ românesc despre care și copiii învață la școală că este extrem de ferti, deci reprezintă o bogăție în sine. Conform parlamentarului liberal, solul este o resursă reînnoibilă care poate sta la baza dezvoltării durabile a țării. „Avem peste 9 milioane de ha teren arabil din cele 14,7 milioane de ha pretabile agriculturii. Avem, de asemenea, peste 6 milioane de a teren forestier. Avem soluri cu o fertilitate mult peste media mondială, o fertilitate care scade însă de la an la an datorită unor factori complecşi…Sistemul de exploatare intensivă se caracterizează printr-un consum mare de nutrienţi aflaţi în sol. Ca o consecinţa, devine obligatorie intervenţia specializată, utilizarea raţională a îngrăşămintelor chimice, minerale, organice”, arată Cupșa. Acesta s-a documentat: solul românesc „este afectat de influenţa unor factori naturali (seceta cca.7 milioane de ha, exces de apa cca.3,7 milioane ha), este afectat de eroziunea care pare că devine cronică şi care se datorează nu numai factorilor naturali ci şi urmărilor activităţii omeneşti (poluare chimică, depozitare de deşeuri, activităţi industriale, lucrări agricole neconforme, scoatere din circuit agricol pentru proiecte edilitare)”, toate acestea conducând, în opini avocatului orădean, la necesitatea luării de „măsuri de stopare a fenomenul de diminuare a fertilităţii şi de refacere” a pământului. Ioan Cupșa le-a atras atenția colegilor săi din Camera Deputaților asupra precarității „mijloacelor şi a acţiunilor care se întreprind pentru a conserva şi a exploata just, în mod durabil şi în interesul nostru” solurile României și cere, deocamdată doar prin această declarație politică, să fie întreprinse măsuri de monitorizare și de cercetare a „intervenţiei active, la nivel legislativ şi instituţional”, scopul final fiind ocrotirea și punerea în valoare a acestui bun național.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0