Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 24, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1385 vizualizari
Foarte multă marfă reținută de oamenii legii și două personae cu dosar penal – acesta este, foarte pe scurt, bilanțul unei mari acțiuni de control din Municipiul Oradea, desfășurată de echipele mixte de control ale Poliției și ale Finanțelor. În cadrul descinderii au fost s-a verificat funcţionarea a 43 de societăţi comerciale şi a 20 de persoane fizice autorizate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 83.000 lei. Razia legumicolă a dus la confiscarea de bunuri în valoare de 23.829 lei, respectiv 25,6 tone de legume şi fructe (cartofi, mere, morcovi, pătrunjel, dovleac, ardei, ceapă, banane, piersici, conopidă, 180 de litri de ulei de floarea soarelui, 198 de litri de suc de portocale etc.), toate oferite spre comercializare fără documente justificative. Conform datelor primite de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Bihor, s-a dispus și confiscarea sumei de 7.420 lei, de la trei societăţi comerciale, bani care nu erau bătuţi în casele de marcat sau proveneau din vânzarea de mărfuri la negru. Doi șefi de firmă sunt cercetați penal pentru evaziune fiscală. Ei „sunt bănuiţi de poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni că, în cursul anului 2013, ar fi desfăşurat operaţiuni comerciale cu legume şi fructe, fără a le evidenţia în contabilitatea firmelor”, se arată într-o informare emisă de Biroul de Presă al IPJ. Paguba totală calculate se ridică la aproximativ 60.000 lei (TVA şi impozit pe profit). Angajații de la SIF continuă cercetările în cauză sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0