Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 18, 2013 Andrei Şandor Învăţământ 0 1502 vizualizari
În plină perioadă în care începe anul școlar și se așteaptă debutul celui universitar, Ministerul Educației este asaltat de oficialități bihorene care se arată preocupate de prezentul, dar mai ales de viitorul Universității din Oradea (UO). Aflăm de pe blogul senatorul Florian Bodog (PSD) că primul demers concret în urma întâlnirii de săptămâna trecută de la UO s-a consumat deja. Concret, este vorba despre descinderea la ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, cel căruia i-a fost expusă situația instituției de învățământ superior, dar și doleanțele privind dezvoltarea acesteia. Din delegația bihoreană care a susținut la București cauza UO au făcut parte și președintele CJ, Cornel Popa, primarul orădean Ilie Bolojan și vicepreședintele CJ, Ioan Mang. Potrivit senatorului Bodog (care este și decan al Facultății de Medicină și Farmacie), dezvoltarea UO „…reprezintă o prioritate pentru noi toţi şi o mare oportunitate pentru oraşul şi judeţul nostru”, parlamentarul părând optimist în privința sprijinului pe care ministerul de resort (condus de PSD) îl poate da universității.
nov. 16, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0