Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 18, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1990 vizualizari
În urma unei anchete în cadrul căreia autoritățile române au colaborat cu cele din Italia și Grecia, doi bihoreni și un gălățean vor fi judecați pentru trafic de minore. Cei trei au pus pe picioare o adevărată rețea de prostituție, recrutând fete tinere având situație materială precară pentru a le trimite în străinătate. Acolo minorele au fost nevoite să se supună comenzilor și să se prostitueze. Activitatea infracțională anchetată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea a avut loc în 2010, răufăcătorii racolând două minore (de 16 ani și de 17 ani, din Vaslui și Galați) pe care le-au transportat şi găzduit în scopul exploatării pe teritoriul Italiei. „Tinerele au fost constrânse să practice prostituţia în folosul celor trei suspecţi, utilizând documente de identitate false”, se arată într-un comunicat al IPJ Bihor. De altfel, oamenii de la BCCO spun că un bihorean de 19 de ani este cel care s-a ocupat, zilnic, de transportul celor două minore. Fetele erau luate, pare-se, de la locul de cazare şi duse în stradă, unde practicau prostituţia sub supravegherea şi ameninţările permanente ale cetățeanului respectiv. BCCO mai transmite că „minorele erau obligate să practice prostituţia la tarife cuprinse între 30 şi 100 Euro, în funcţie de locaţie şi de preferinţele clientului”. Una dintre fetele exploatate susține că ar fi câştigat astfel, în perioada iunie – iulie 2010, suma totală de 20.000 Euro, bani pe care traficanţii şi i-ar fi însuşit integral. Pentru deslușirea cazului, polițiștii bihoreni au colaborat cu autorităţile judiciare din Italia şi Grecia, cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, dar și cu BCCO Galaţi , BCCO Cluj şi IPJ Bihor. Procororii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a celor 3 suspecți sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori. Dacă instanța îi va considera vinovați, cei în cauză ar putea sta după gratii chiar și 18 ani. De asemenea, ei vor decăea din anumite drepturi cetățenești.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0