Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 11, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Sport 0 1779 vizualizari
Recent, la Timişoara, au avut loc Campionatele naţionale de power-lifting ediţia 2013. întrecerea a adunat la start tot ce a avut acest sport în ţara noastră.
Municipiul Oardea a fost reprezentat de patru sportivi Ionuţ Lupaş de la Timstone Oradea, Paul Popa, Octavian Varga şi Ionuţ Bar tţi legitimaţi la CS Ştrenţ (judeţul Alba).
Dintre aceştia cel mai bun rezultat l-a reuşit Ionuţ Lupaş (foto, alături de Balogh Gergo) cel care a devenit campion naţional absolut câştigând toate probele.
La categoria 105 kilograme, bihoreanul a reuşit să stabilească un nou record naţional la genuflexiuni unde a făcut o încercare cu 280 kilograme. El a ratat o altă încercare la 300 kilograme. La împins culcat a reuşit o greutate de 202 kilograme pentru ca la îndreptări să facă o încercare cu 280 kilograme. El a câştigat prima poziţie a clasamentului la toate probele şi la total în timp ce la categoria open a obţinut în cele din urmă bronzul.
Ionuţ Lupaş se antrenează la sala Gladiatorul din Oradea alături de un alt sportiv Balogh Gergo.
La categoria 66 kilograme Paul Popa a câştigat aurul la genuflexiuni, şi trei medalii de argint la îndreptări, împins culcat şi total.
Octavian Varga a concurat la categoria 120 kilograme unde la fel ca şi Ionuţ Bar la categoria +120 kilograme, au devenit vicecampioni naţionali.
Cei trei se pregătesc şi ei în Oradea dar au concurat pentru un club din Alba deoarece nu au fost legitimaţi la un club din municipiul de pe Crişul Repede.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
aug. 31, 2024 0
aug. 29, 2024 0
mai 13, 2024 0
nov. 30, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0