Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
sept. 03, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1892 vizualizari
Indiferent de cauzele care au generat accidentele vasculare cerebrale, toți cetățenii care au pățit asemenea necazuri medicale ar trebui să fie încadrați la grad de handicap. Asta crede social-democratul Florian Bodog (foto). Senatorul ales în Colegiul 4 Oradea susține că s-a aplecat asupra acestui subiect în urma mai multor audiențe, în cadrul cărora oamenii i-au semnalat ceea ce ei consideră o nedreptate. Și anume că „statul român nu le oferă nici un ajutor financiar, sub forma indemnizaţiei de handicap bunăoară, întrucât Ordinul 762/1992/2007 nu include toate formele de atac vascular cerebral în rândul bolilor cu potenţial de încadrare în handicap”. Chestiunea trebuie să fie tratată cu atenție și de ministrul Muncii Familiei și Protecției Sociale, liberala Mariana Câmpeanu, căreia senatorul Bodog i-a adresat o întrebare. În opinia parlamentarului pesedist, avem de a face cu o situație „inechitabilă” și asta pentru că „este unanim recunoscut că atacul vascular cerebral generează sechele de o amploare atât de mare încât pacientul devine dependent sau semidependent de ajutorul membrilor de familie”. De profesie medic, senatorul arată că „dosarele bolnavilor suferinzi de sechele AVC sunt respinse sistematic de comisia de încadrare în grad de handicap pentru adulţi din cadrul Direcţiilor de Asistenţa Socială şi Protecţie a Copilului”. Cât despre cei care obţin, totuși, un certificat de handicap, demnitarul spune că aceștia „sunt încadraţi pe alte considerente, ţinându-se seama de alte diagnostice mai puţin grave decât sechelele AVC, de exemplu: poiliartrită reumatoidă, osteoporoză sau probleme oculare”. Potrivit social-democratului, ceea ce se întâmplă se datorează reglementărilor din Ordinul 762/1.992/2007 privind criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se face încadrarea în grad de handicap. Aici, „sechelele AVC sunt enumerate cu caracter limitativ în cuprinsul aceluiaşi act normativ sub titlul Afecţiuni neurologice”, mai precizează dr. Florian Bodog. De asemenea, se pare că, în 2013, au fost operate unele modificări, dar numai la capitolul Funcţiile mentale din anexa Ordinului nr. 762 menționat mai sus, iar problema încadrării în grad de handicap a persoanelor caree au fost victimele unor AVC-uri a rămas nerezolvată. Practic, senatorul USL îi cere ministrului Câmpeanu să ia problema în mână, să inițieze modificări ale Ordinului 762 „astfel încât să se renunţe la enumerarea limitativă a sechelelor AVC şi să se ajungă la includerea tuturor originilor/cauzelor de AVC în vederea încadrării în grad de handicap”.
oct. 31, 2024 0
sept. 25, 2024 0
sept. 11, 2024 0
aug. 22, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0