Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 27, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1677 vizualizari
Liberalul Daniel Chițoiu, ministru al Finanțelor și vicepremier în Guvernul USL, are idei revoluționare în materie de control al averilor. Al averilor tuturor cetățenilor din România și nu doar al celor angajați la stat. Conform unui proiect de Ordin de ministru care se referă la „stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale”, toți românii ar urma să depună declarații de avere. Mai exact, începând cu anul 2014, cetățenii, indiferent de locul de muncă și de situația socială ar putea fi nevoiți să depună în fiecare an o declaraţie cu toate veniturile, cheltuielile, dar şi cu bunurile pe care le au. În afară de case, terenuri, maşini, bijuterii sau obiecte de artă în valoare de cel puţin 15.000 de lei, animale de rasă cu o valoare de cel puţin 15.000 de lei, conturi sau depozite bancare cu o valoare nespecificată, sau orice alte bunuri cu o valoare mai mare de 10.000 de lei, românii ar urma să își declare și polițele de asigurare pe care le au încheiate (altele decât cele pentru mașini). Totodată, Ministerul Finanțelor sunt interesate și de cheltuielile personale și cele făcute în beneficiul persoanelor aflate în întreținerea contribuabilului.
Citelște aici proiectul Ministerului Finanțelor.
mart. 29, 2024 0
oct. 27, 2021 0
mai 14, 2020 0
apr. 15, 2019 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0