Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 23, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1489 vizualizari
Circulație îngreunată marți după amiază (23 iulie), în zona magazinului Crișul. Două autovehicule înmatriculate în județul nostru s-au ciocnit pe str. Republicii, între semaforul din dreptul Grădiniție și intersecția cu Parcul Petofi. Potrivit primelor informații pe care le-am obținut prin intermediul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, incidentul rutier a fost unul „ușor”, produs, cel mai probabil, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare față de mașina din față. Cu alte cuvinte, din spusele polițiștilor rezultă că un conducător auto a ajuns prea aproape de mașina din fața sa și, pentru a evita coliziunea din spate, a tras de volan intrând pe contrasens. Acolo, bolidul marca BMW a lovit mașina Dacia care se deplasa regulamentar în direcția Staționarului II de la Spitalul Județean, lăsând autoturismul autohton cu fața mutilată. La fața locului s-au deplasat și pompierii pentru a preveni eventuale probleme mai mari ce puteau apărea în caz de incendierea mașinilor implicate. Având în vedere ora cu circulație destul de intensă și artera foarte întrebuințată, în timpul măsurătorilor de la fața locului, traficul în zona magazinului Crișul s-a desfășurat în ritm mai lent decât de obicei.
[nggallery id=1713]
UPDATE – Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 17:25, iar circumstanțele producerii au fost cele relatate mai sus. Din nefericire, nu doar mașinile (în special Dacia Solenza) au avut de suferit în urma coliziunii frontale. Șoferul în vârstă de 41 de ani al autoturismului care circula regulamentar spre magazinul Crișul a fost rănit și a fost transportat la Spitalu Județean pentru îngrijiri suplimentare. Autoturismul BMW era condus de un orădean de 21 de ani.
sept. 01, 2017 0
aug. 29, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 24, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0