Actualizat noiembrie 9th, 2024 12:22 AM
aug. 16, 2022 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1340 vizualizari
În județul Bihor, la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2022 (Limba și literatura română) au fost prezenți 504 candidați din cei 562 candidați înscriși. Nu au participat 58 candidați.
Niciun candidat nu a fost eliminat.
Proba s-a desfășurat astăzi, 16 august, în 7 de centre: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent Laszlo” Oradea, Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, Liceul Teoretic „Constantin Șerban” Aleșd, Liceul Teoretic „Arany Janos” Salonta, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
17 august 2022 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) proba scrisă
18 august 2022 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) proba scrisă
19 august 2022 Limba şi literatura maternă – proba E.b) proba scrisă
Evaluarea competențelor este programată în perioada 22-29 august astfel:
22 – 23 august 2022 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
24 august 2022 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
25 august 2022 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
26 şi 29 august 2022 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa în data de 31 august 2022 (până la ora 12,00, iar contestațiile se vor depune în aceeași zi (orele 12,00 – 18,00)
În perioada 01 – 02 septembrie 2022 se vor rezolva contestațiile.
Rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale se vor afișa pe data de 3 septembrie 2022.
Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a examenului.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 08, 2024 0