Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 25, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2113 vizualizari
Piața Unirii se schimbă la față. Sunt zilele în care se muncește din greu la amenajarea celor necesare pentru Târgul de Crăciun care va demara, oficial, în seara de 30 noiembrie. Atunci vor fi aprinse luminile de Sărbători care vor colora zona centrală (și celelalte locuri din oraș) și care vor acompania activitățile din acel perimetru. Sunt deja în curs de montare și cele 34 de căsuțe de alimentație publică și obiecte de Crăciun, dar se va lucra și la refacerea ieslei. Potrivit celor transmise de Municipalitate, luni (28 noiembrie) vor fi aduse cele 13 statuete reprezentând personajele biblice ale ieslei care evocă Nașterea Mântuitorului.
O (altă) noutate a perioadei de Sărbători de la Oradea va fi aprinderea, în premieră într-o piață publică din Oradea, a celor 4 lumânări de pe coronița de advent montată în cursul acestei zile în fața bisericii Sf. Ladislau. „Coroana de Advent este unul dintre simbolurile creştine folosite pentru a aminti de venirea lui Mesia. Lumânările simbolizează cele patru săptămâni ale Adventului şi sunt aprinse treptat, în fiecare dintre duminicile dinaintea Crăciunului. Prima aprindere va avea loc duminică, 27 noiembrie, de la ora 18, când lângă coroniță vor cânta melodii religioase de Crăciun șase coruri bisericești din municipiu”, spune Mihai Jurcă, principalul organizator al Târgului de Crăciun, director al Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune.
Prima seară a ediției din 2016 a Târgului de Crăciun va însemna, pe lângă apăsarea butonului „magic” care va umple Oradea de lumină colorată, și primul concert al acestei perioade. Pe scena din Piața Unirii va urca atunci Paula Seling. Iată și celelalte recitaluri pregătite pentru orădenii care vor fi în centru între 30 noiembrie și 31 decembrie: Alexandra Uşurelu (3 decembrie), Locomotiv GT din Ungaria (9 decembrie), Cristina Bălan (10 decembrie), Călin Pop (16 decembrie), Proconsul (17 decembrie), Andra (18 decembrie), Concert de colinde cu Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane (20 decembrie), Nicoleta Nucă (21 decembrie), Elena Gheorghe (22 decembrie), Ansamblul Artistic Crişana şi Art Group (23 decembrie).
Așa cum pot vedea trecătorii care ajung în aceaste zile în Piața Unirii, bradul ecologic montat săptămâna trecută are deja „parteneri”: a început amenajarea patinoarului (Foto), care va fi gata până în 30 noiembrie şi a fost finalizată montarea caruselului pentru copii.
feb. 09, 2023 0
apr. 15, 2022 0
mart. 29, 2022 0
feb. 28, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0