Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 22, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1819 vizualizari
Penitenciarul din Oradea are (cel puțin) 4 noi „clienți”. Angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție au reușit, în cursul zilei de luni (21 septembrie), să prindă 4 cetățeni condamnați din diverse pricini la închisoare cu executare, depunându-i pe ce în cauză la locul de detenție.
Pe de o parte, este vorba despre cazul rezolvat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale, care au depistat un bărbat orădean de 23 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de către Judecătoria Oradea. Cetățeanul a comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Un alt caz este cel al unui bihorean de 43 de ani, domiciliat în Şimian, acesta fiind condamnat la 3 ani închisoare tot pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În același timp poliţiştii Compartimentului Urmăriri au depistat un bărbat de 60 de ani, din Marghita, care fusese condamnat de Tribunalul Bihor. El va petrece 4 ani şi 9 luni după gratii pentru fals de monedă sau alte valori.
Al patrulea condamnat găsit de oamenii de la IPJ Bihor locuiește în satul Pădurea Neagră și are 35 de ani. Judecătoria Marghita l-a condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0