
Un sfert de secol? Pentru unele familii, timpul trece mult mai repede. Pentru 25 de cupluri din Oradea, miercuri a fost momentul în care cinci decenii de viață trăită împreună au fost sărbătorite în Sala Mare a Primăriei Oradea. Cu ocazia celei de-a unsprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”, seniorii au fost felicitați și premiați de primarul Florin Birta.
Cele 25 de cupluri au ajuns la borna celor 50 de ani de căsnicie, iar municipalitatea le-a oferit fiecăruia o diplomă aniversară, un buchet de flori și un premiu în valoare de 1.000 de lei. La festivitate au participat și membri ai familiilor, astfel că momentul a fost unul dedicat nu doar soților, ci și copiilor și nepoților acestora.
Primarul Florin Birta le-a vorbit celor prezenți despre importanța familiei și despre valoarea unei relații care a trecut împreună prin cinci decenii, cu bune și cu rele.
„Cincizeci de ani de căsnicie – prin care ați trecut împreună, la bine și la greu – reprezintă o performanță”, le-a transmis edilul, felicitându-i pentru exemplul pe care îl oferă generațiilor mai tinere.
Un moment aparte al festivității a fost întâlnirea dintre primarul Florin Birta și unul dintre cei premiați. Printre cuplurile care au aniversat jumătate de secol de căsnicie s-a aflat și Ioan Vasile Micu, fost director al Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, din perioada în care Florin Birta era elev al instituției.
Revederea dintre cei doi a fost una emoționantă. Fostul director și-a exprimat bucuria de a-și întâlni fostul elev, iar în fața celor prezenți a recitat poemul „Nu există bătrâni”, de Mario Benedetti, în traducerea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă.
Versurile au adus în centrul atenției experiența acumulată de-a lungul vieții și rolul generațiilor vârstnice în familie și societate, dar și ideea că vârsta nu trebuie privită doar prin prisma anilor trecuți.
Evenimentul „Nunta de Aur” este organizat pentru cuplurile din municipiul Oradea care împlinesc 50 de ani de căsnicie și reprezintă o formă de recunoaștere din partea administrației locale pentru longevitatea și stabilitatea familiilor.
Cuplurile orădene care ajung la această aniversare se pot înscrie în continuare pentru a fi incluse în cadrul evenimentului. Cererile sunt primite de Compartimentul de Stare Civilă, la camera 12, la parterul Primăriei Oradea.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot suna la 0259/408.824.




