Actualizat octombrie 7th, 2024 10:33 PM
nov. 15, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 555 vizualizari
La data de 15 noiembrie, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au dispus continuarea urmăririi penale față de 21 de persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă ilegal, uciderea animalelor cu intenție fără drept, fals, uz de fals și favorizarea făptuitorului.
Față de 20 de persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar față de 16 dintre acestea a fost dispusă extinderea acțiunii penale pentru comiterea infracțiunilor mai sus menționate.
La data de 16 noiembrie a.c., bănuiții vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.
sept. 11, 2024 0
iun. 06, 2024 0
mai 13, 2024 0
apr. 06, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0