20 de elevi din Bihor premiați cu burse de 2.000 de lei fiecare de Asociația Pro Bambini

Miercuri, 11 februarie, 20 de elevi din mai multe școli din județul Bihor au fost recompensați cu burse în valoare de 2.000 de lei fiecare, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor de Asociația Pro Bambini din Oradea.

La eveniment au participat inspectorul școlar general Alin Ștefănuț, inspectorul pentru religie și proiecte educaționale Florin Negruțiu, președintele asociației Crina Dobocan, directorul executiv Valeria Bunica, precum și Raluca Bohus, reprezentanta Restaurantului Rivo, sponsorul principal al bursei.

În fața elevilor, profesorilor și părinților, Crina Dobocan i-a îndemnat pe bursieri să își urmeze visurile și să facă lucrurile cu pasiune:

„Este important să vă urmați visurile și să faceți tot ce vă place cu pasiune. Astfel, nici nu veți simți că munciți”, a spus Dobocan.

Inspectorul școlar general, Alin Ștefănuț, a apreciat eforturile elevilor și a subliniat că bursele reprezintă o dovadă de încredere și respect pentru munca lor depusă. Inspectorul Florin Negruțiu le-a transmis elevilor să se concentreze pe competiția cu propria persoană, nu cu ceilalți, și să își valorifice darurile și talentul individual.

Raluca Bohus, reprezentanta sponsorului principal, le-a vorbit elevilor despre importanța visurilor și încrederii în sine:

„Indiferent de obstacole sau de greutăți, dacă avem chef sau nu, este esențial să ne amintim de visul pe care-l avem. Visele ne motivează și ne dau puterea să continuăm în viață.”

Bursele au fost acordate pe baza rezultatelor școlare, implicării în activități extrașcolare și voluntariat, conform criteriilor stabilite de Asociația Pro Bambini, IȘJ Bihor și unitățile de învățământ.

De la înființarea sa în 2009, Asociația Pro Bambini oferă anual burse de studiu, de merit sau sociale elevilor din județul Bihor. Fondurile necesare provin din sponsorizări, seri caritabile și Târgul de Jucării organizat în școli.

Evenimentul a fost, potrivit organizatorilor, o oportunitate de a-i pune pe elevi în centrul atenției, recunoscând eforturile și performanța lor, dar și de a-i inspira să își urmeze visurile și să creadă în propriul potențial.

Distribuie