2.400 de persoane, consiliate de polițiștii bihoreni în campania „O vară în siguranță”

Polițiștii bihoreni au desfășurat, pe parcursul sezonului estival, 38 de activități informativ-preventive în județ, în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță”. Aproximativ 2.400 de persoane au primit recomandări pentru prevenirea victimizării și pentru un comportament responsabil în perioada vacanței.

Acțiunile au avut loc în zone cu aflux mare de public, dar și în principalele destinații turistice din Bihor. Polițiștii au fost prezenți la Stația CFR Oradea, Aeroportul Oradea, stațiile OMV Petrom, în Băile Felix și Băile 1 Mai, în Orășelul Copiilor, la festivaluri și concerte, dar și în zona montană Padiș–Glăvoi. În această zonă, polițiștii bihoreni au acționat inclusiv alături de patrule mixte româno-maghiare.

Mesajele transmise au vizat prevenirea furturilor din locuințe și autoturisme, a fraudelor online și a traficului de persoane, dar și siguranța copiilor și reducerea riscurilor asociate consumului de alcool sau substanțe psihoactive și circulației rutiere.

La Aeroportul Oradea și în Gara Oradea, turiștii au primit recomandări privind protejarea bagajelor și documentelor și evitarea publicării în timp real a informațiilor care ar putea indica faptul că locuința este goală. Șoferii aflați în tranzit au putut vedea demonstrații cu aparatura DrugTest și etilotest, dispozitive pentru măsurarea vitezei și ochelari care simulează efectele consumului de alcool sau droguri.

O componentă importantă a campaniei a fost dedicată copiilor și adolescenților. În tabere și în cadrul programului BibioLab al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, polițiștii au organizat jocuri, concursuri și discuții despre siguranța online, protejarea datelor personale și relaționarea cu persoane necunoscute.

Acțiunile au fost desfășurate împreună cu polițiștii de frontieră, Poliția Transporturi Bihor, reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, jandarmii și pompierii bihoreni.

Campania estivală se încheie, însă activitățile preventive ale polițiștilor vor continua și în această toamnă. Accentul va fi mutat pe siguranța în zona unităților de învățământ și pe adaptarea recomandărilor la noul context social.

Distribuie