Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
iul. 20, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cele mai citite stiri 0 1972 vizualizari
Miercuri, 19 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 77.950 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 95 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 14 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 10 pietoni, cinci bicicliști, trei sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Biharia / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive
Miercuri, 19 iulie, la ora 19.29, pe D.N.19, la ieșirea din localitatea Biharia înspre municipiul Oradea, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul de 26 de ani, care conducea autoturismul, ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri beiușeni.
*
Varviz / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
Miercuri, 19 iulie, la ora 20.00, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, între localitățile bihorene Varviz și Vărzari, s-a produs un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar din investigațiile efectuate, au constatat că, un bărbat de 46 de ani, din comuna Balc, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 191B, ar fi pierdut controlul asupra direcției, acroșând un indicator rutier.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Postului de Poliție Popești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
*
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
dec. 13, 2024 0
dec. 04, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 17, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!