Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 07, 2014 Florin Coman Actualitate 1 2738 vizualizari
Teoretic, e supărare în familia lui Viorel Micula (foto), unul dintre cei mai bogați oameni din România: fiul său, răsfățatul Victoraș, va trebui să se prezinte din nou la examenul de Bacalaureat. Mai puțin dacă, în urma contestației – pe care cu siguranță a depus-o -, nota de la proba scrisă la Limba și Literatura îi va fi modificată. Deocamdată, conform celor apărute pe portalul Ministerului Educației Naționale (link), Victor Micula face parte din clubul respinșilor la ediția de vară a examenului maturității. Aparent, nici banii, nici stilul de viață sfidător al adolescentului și nici numele de familie al acestuia nu i-au impresioant pe profesorii care au corectat lucrările. Pentru promovarea probei, Micula jr ar fi trebuit să cel puțin nota 5. Tânărul viitor „Tehnician în activități economice” (profilul pe care l-a urmat) a început studiile liceale la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, școală pe care a schimbat-o, absolvirea fiind bifată în culorile Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu”. Conform notelor/mediei obținute, Victor Micula este pe locul 4273 în ierarhia județeană; el a luat 7,8 la Matematică și 8,6 la Geografie și e considerat ultilizator experimentat în materie de calculator. De asemenea, la Limba Engleză a primit calificativul B2. Rămâne să se mai pună la curent cu Româna. Media finală de promovare a Bacului este minimum 6.
feb. 01, 2016 0
mai 02, 2015 0
ian. 07, 2015 1
aug. 25, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
victoras cretinel micula cunoscut si sub numele de cap de bolovan