Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mai 19, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1650 vizualizari
Termoficare SA prevestește o nouă zi în care mii de orădeni nu vor avea apă caldă la robinet. Joi, 21 mai, de la ora 7, va fi întreruptă furnizarea apei calde de consum de la punctele termice 207, 209 şi 215, precum şi a agentului termic primar la o serie de consumatori racordaţi prin puncte termice proprii. „Sunt afectaţi consumatorii situaţi în perimetrul format de str. Berzei, Piaţa Bucureşti, Săvineştilor şi Şirul Canonicilor (foto), a celor de-a lungul str. Republicii între Gara CFR şi str. Mestecănişului, a celor situaţi pe străzile Ecaterina Teodoroiu (în zona Gării dar şi în dreptul str. Pescăruşului), Ana Ipătescu, Depoului, Izvorului şi adiacente (inclusiv la PT 216 – Atelierul de Zonă CFR şi PT 217 – Spitalul TBC) precum şi pe str. Republicii – parţial (între str. Săvineştilor şi Muzeului)”, se arată într-un comunicat al societății care furnizează apa caldă. Acest mare disconfort se datorează lucrărilor de pregătire a înlocuirii conductelor vechi de termoficare pe str. Şirul Canonicilor, între str. Muzeului şi str. Săvineştilor. Intervenția are loc în cadrul proiectului cu finanțare europeană menit a schimba peste 17 km de magistral termice din municipiu. Întreruperea va dura până în aceeași zi (21 mai), la ora 20.
oct. 04, 2021 0
aug. 25, 2017 0
aug. 11, 2017 0
iul. 31, 2017 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0