Ziua Porților Deschise la Stația de Pompieri Ștei

Miercuri, 1 octombrie, Stația de Pompieri Ștei din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) va organiza Ziua Porților Deschise, pentru a sărbători alături de membrii comunității, 73 de ani de la înființarea subunității.

În data de 01 octombrie 1952, ca urmare a începerii exploatării zăcământului de uraniu din zonă, a fost creată prima unitate de pompieri din Ştei, prin constituirea unui pichet de incendiu, care un an mai târziu avea să se transforme în secție, iar ulterior, în companie, în prezent având denumirea de Stația de Pompieri Ștei.

Subunitatea își desfășoară misiunile specifice în raionul de intervenție cu o suprafață de aproximativ 807 kilometri pătrați, format din 56 localități și o populație de circa 31 600 de locuitori.

Ziua Porților Deschise

Cu ocazia Zilei Subunității, pompierii Stației Ștei vor organiza miercuri, între orele 11.00 – 15.00, Ziua Porților Deschise, desfășurând atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, o serie de activități, ce vor consta în prezentarea autospecialelor, echipamentelor și accesoriilor din dotare, exerciții demonstrative specifice și sesiuni de pregătire în domeniul situațiilor de urgență.

Îi așteptăm cu drag și pe bunici!

De asemenea, în cadrul Zilei Porților Deschise, pompierii șteieni le vor explica cu drag și prețuire, invitaților în etate, care sunt principalele riscuri la care sunt expuși, ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță și cum pot să-și protejeze viața, chiar dacă locuiesc singuri. Totodată, salvatorii îi vor familiariza pe cei mai tineri, cu modul în care pot să aibă grijă de cei dragi, aflați la o vârstă mai înaintată, distribuindu-le în acest sens, flyere și afișe aferente Campaniei Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, lansată de ISU Bihor în data de 1 octombrie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

630 de misiuni desfășurate de la începutul acestui an, în slujba comunității

Din luna ianuarie a acestui an, până în data de 30 septembrie, pompierii Stației Ștei au desfășurat 630 de misiuni, din care 70 de operațiuni de stingere a incendiilor, 325 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și de descarcerare, 139 de exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice.

În urma misiunilor de stingere a incendiilor desfășurate în acest an, echipajele acestei subunități au salvat bunuri în valoare de aproximativ 5.630.000 lei.

Distribuie