Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 21, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1141 vizualizari
După mai bine de doi ani de restricții, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a marcat alături de Asociaţia Down Oradea, Ziua Mondială a Sindromului Down.
Anual, la 21 martie, este marcată această zi, cu scopul conştientizării problemelor cu care se confruntă persoanele cu această dizabilitate.
Cea de a XVII-a ediţie, desfășurată în cadrul proiectului ”Comunitatea și noi”, a fost marcată de un marş de sensibilizare a comunităţii locale. Astfel participanţii, în număr mare, persoane cu diferite dizabilităţi şi membrii ai comunităţii locale, s-au reunit pe platoul din Piaţa Unirii, unde s-a desfăşurat un „flashmob”, unde tinerii cu sindrom Down, şi nu numai, şi-au dovedit abilităţile artistice şi sportive.
A urmat premierea colaboratorilor care au susținut de-a lungul anilor cu multă generozitate și dăruire asociația și la finalul zilei tinerii și copiii din cadrul asociației au petrecut timp bun socializând împreună cu prietenii și colegii lor la o terasă.
La propunerea European Down Sindrome Association (EDSA) acţiunea de azi s-a desfăşurat, simultan, în mai multe orașe din România, precum și în mai multe țări din Europa.
Obiectivul urmărit de participanţi a fost cunoașterea oportunităților prin care persoanele cu sindromul Down pot trăi o viaţă normală, alături de semenii comunităţii lor, sub toate aspectele vieţii sociale.
Directorul executiv adjunct al DASO, d-na Adina Ciucioiu a precizat: ”Suntem alături de persoanele cu sindrom Down, sprijinindu-i de fiecare dată în organizarea manifestărilor organizate de către ei, dorindu-ne acceptarea lor în comunitate și facilitarea incluziunii sociale a acestora. Venim în sprijinul lor, pentru a sensibiliza membrii comunității asupra faptului că persoanele cu dizabilități sunt speciale, unice și valoroase.”
Asociaţia Down Oradea îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 30 de ani, sprijinind copiii şi tinerii cu sindrom Down în Centrul de Zi Iedera, situat pe strada Louis Pasteur nr. 42, zilnic între orele 08.00 şi 16.00.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0