Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mart. 20, 2019 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 2174 vizualizari
Ziua Mondială a Sănătăţii Orale – o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Dentiştilor (FDI) este sărbătorită anual pe data de 20 martie. Acţiunile desfăşurate cu acest prilej au ca scop creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind importanţa menţinerii unei stări optime a sănătăţii orale la orice vârstă.
Afecţiunile orale reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, având un cost social şi economic considerabil (Dr. Margaret Chan, Director General OMS). Neglijate şi netratate la timp, ele pot fi punctul de plecare a unor probleme grave de sănătate a organismului.
Caria dentară rămâne cea mai frecventă boală cronică la nivel mondial, care afectează copiii, adulţii şi persoanele în vârstă şi are un impact semnificativ asupra bunăstării şi performanţelor de zi cu zi.
Sloganul de anul acesta al campaniei prilejuită de Ziua Mondială a Sănătăţii Orale este „Spune Aaaa! Acționează acum pentru sănătatea ta orală!” și subliniază importanţa efectuării controalelor stomatologice periodice, alături de atenţia deosebită ce trebuie acordată, încă de la vârste mici, igienei orale corecte şi alimentaţiei sănătoase.
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a planificat următoarele activități în cadrul Campaniei: activități de IEC cu tinerele mame în cadrul programului Școala Mamei organizat la Maternitatea Oradea, dramatizarea poveștii „Carius și Bactus” de către tineri cu Sindrom Down și prezentarea acesteia copiilor/părinților, diseminarea de informaţii privind afecţiunile orale şi factorii de risc care contribuie la producerea acestora – prin media locală, activități de instruire a asistenților medicali comunitari și a mediatorilor sanitari și activități de diseminare a informațiilor prin intermediul acestora, distribuirea materialelor specifice Campaniei în format electronic prin intermediul rețelelor sociale și a website-ului DSP Bihor.
apr. 04, 2025 0
nov. 26, 2024 0
sept. 17, 2024 0
sept. 16, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0