Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 09, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 5616 vizualizari
9 mai – Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei în al doilea Război Mondial și Ziua Europei – a readus la statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie oficialități, reprezentanți ai Armatei și o mână de cetățeni care au urmărit de pe margien ceremonia organizată de Prefectura Bihor. Dincolo de episoadele clasice ale evenimentului (Te Deum, alocuțiuni, recitalul Corului „Traian Moșoiu” și depunerea de coroane), a fost interesant de urmărit cum interacționează reprezentanții partidelor politice locale – aflate în conflict pe tema Referendumului de duminică -, respectiv unii lideri politici. O primă observație îl are în prim plan pe fostul viceprimar Ovidiu Mureșan. Acesta a depus o coroană de flori în numele Companiei de Apă Oradea, societate comercială subordonată Consiliului Local, la care acesta lucrează ca director comercial. Încă membru PSD, lucru confirmat din nou de președintele filialei, Ioan Mang, Mureșan a părăsit zona statuii după depunerea coroanei și nu s-a reîntors împreună cu grupul social-democrat. O altă apariție rară este deputatul Ioan Hulea, fost consilier județean PPDD, trecut la UNPR și devenit, recent, președintele filialei bihorene prin decizia de la centru a liderului național, vicepremierul Gabriel Oprea. De asemenea, un alt partid care și-a schimbat garda de conducere nu demult este PMP Bihor. În numele formațiunii nășite de Traian Băsescu, azi a depus coroană universitarul Sorin Borza, cel desemnat să conducă filiale după demisia președintelui ales, Marton Attila. În rest, o ceremonie decentă, fnalizată cu defilarea Gărzii de Onoare și cu obișnuitele mici socializări în grupulețe a politicienilor prezenți. Jurnaliștii au avut ocazia să surprindă discuții aparent relaxate și amicale în trei cu Ilie Bolojan, Ioan Mang și Claudiu Pop. Dar și un schimb de idei numai între Bolojan și Mang, desigur, pe tema campaniei premergătoare Referendumului din 10 mai. Primarul, principalul promotor al fuziunii cu Sânmartinul, l-a „interogat” ad-hoc pe președintele PSD Bihor despre pliantele negatviste și denigratoare împărțite în comună, despre care se crede că au fost opera social-democraților. Sursele noastre spun că Mang ar fi recunoscut că, dintre cele 3 tipuri de materiale de antipropagandă care au apărut în SÂnmartin, unul a fost într-adevăr comandat de PSD.
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0