Actualizat mai 17th, 2025 3:56 PM
iun. 27, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1509 vizualizari
Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, autorităţile locale au organizat azi, 26 iunie, în faţa Primăriei Oradea, o ceremonie militară.
Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei de sfinţire a drapelului naţional la Biserica cu Lună, urmată de prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă în faţa Primăriei.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat că Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
Din partea Primăriei Oradea a participat la manifestări viceprimarul Arina Moș, din partea Prefecturii Bihor, subprefectul Emil Pavel, iar din partea Consiliului Județean, vicepreședintele Călin Gal. Subprefectul Emil Pavel a transmis celor prezenți mesajul prim-ministrului României, Nicolae Ciucă.
Drapelul României a fost apoi înălţat pe catarg, dar nu înainte de sărutarea acestuia de către oficialităţile prezente la ceremonie. În finalul ceremoniei, s-a intonat Imnul Naţional al României şi a avut loc defilarea gărzii de onoare.
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 17, 2025 0
mai 17, 2025 0
mai 17, 2025 0
mai 16, 2025 0