Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 10, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1050 vizualizari
Reabilitarea, restaurarea şi introducerea în circuitul turistic a Bisericii cu Lună, a Bisericii Romano-Catolice din Cetatea Oradea și a Bisericii Reformate de pe strada Primăriei este un proiect fără emoții. Având în vedere că e pe bani europeni transfrontalieri, și aici avem un termen limită, dar unul care nu pune probleme. Situația la zi a implementării acestui proiect a fost prezentată marți, 10 februarie, de viceprimarul Mircea Mălan. Potrivit celor descrise de reprezentantul Executivului, la Biserica cu Lună lucrările vizează, pe lângă înlocuirea vitraliilor, și lucrări de rezistenţă şi consolidare, precum şi o serie de intervenţii pentru realizarea unui drenaj subteran perimetral al bisericii, reabilitarea sistemului de canalizare pluvială de-a lungul perimetrului clădirii, desfacerea mobilierului istoric al bisericii şi pregătirea lui pentru conservare şi restaurare. Mai mult decât atât, se dorește realizarea unei porți de acces dinspre str. Traian Moşoiu, dar și amenajarea în Corpul C a unui muzeu memorial dedicat episcopului Roman Ciorogariu.
Orădenii și turiștii se vor putea bucura, de asemenea, de deschiderea corului şi turnului bisericii. În acest sens au început deja lucrările de desfacere tencuieli, pardoseli și de curăţare a zidurilor. Proiectul mai prevede montarea unui perete de sticlă în jurul mecanismului care indică fazele lunii. O parte lăudabilă în ceea ce privește implementarea proiectului este că Municipalitatea a reușit să facă economii de aproximativ 200.000 de euro, banii urmând să poată fi folosiți tot pentru Oradea. Potrivit viceprimarului Mălan, lucrările vor fi terminate în timp util, poate chiar mai repede decât finalul prevăzut.
iun. 15, 2016 0
mart. 20, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0